Norvegia: Atac informatic asupra a 12 ministere

Norvegia: Atac informatic asupra a 12 ministere
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iul 2023

Autoritățile norvegiene au raportat un atac informatic împotriva platformei a 12 ministere, o operațiune de origine încă nedeterminată care a dus la deschiderea unei anchete, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Am detectat o vulnerabilitate necunoscută anterior în software-ul unuia dintre furnizorii noștri", a declarat Erik Hope, șeful agenției guvernamentale responsabile cu securitatea informatică, arată Agerpres.

Anunț actualizat discret - YouTube Premium se scumpește. Situația din România CITEȘTE ȘI Anunț actualizat discret - YouTube Premium se scumpește. Situația din România

"Această vulnerabilitate este exploatată de un actor necunoscut", a adăugat el. "Este prea devreme să putem spune cine se află în spatele (acestui atac, n.r.) și să determinăm amploarea acestuia", a declarat el într-o conferință de presă.

Având propriile platforme, serviciile esențiale ale guvernului - serviciile prim-ministrului, ministerele Apărării, Afacerilor Externe și Justiției (echivalentul Ministerului de Interne) - nu sunt vizate.

Potrivit Hope, vulnerabilitatea a fost remediată, dar angajații celor 12 ministere încă nu își pot citi e-mailurile de lucru pe telefoanele mobile sau tablete.

"Activitatea guvernului continuă în mod normal", a declarat ministrul afacerilor regionale, Sigbjorn Gjelsvik.

Un grup de hacking nord-coreean a atacat o companie americană de IT pentru a fura criptomonede CITEȘTE ȘI Un grup de hacking nord-coreean a atacat o companie americană de IT pentru a fura criptomonede

Poliția judiciară a deschis o anchetă.

În 2020 și 2021, Parlamentul norvegian a fost, de asemenea, ținta unor atacuri cibernetice, dintre care cel puțin unul a fost atribuit oficial grupului rus de hackeri Fancy Bear, legat de serviciile secrete rusești. Acuzațiile "fără dovezi" au fost apoi calificate drept "inacceptabile" de către Ambasada Rusiei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
norvegia
hacker