Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești IT la nivel internațional și cel mai mare producător local de software, controlat de familia de antreprenori Florin și Măriuca Talpeș, a ajuns la un acord pentru achiziționarea Mesh Security Limited (Mesh), un furnizor de soluții avansate de securitate pentru e-mail cu sediul în Dublin, Irlanda.
Prin această achiziție, tehnologia Mesh va fi integrată în platforma de detecție și răspuns extinse (XDR) și în serviciile administrate de detecție și răspuns la incidente de securitate cibernetică (MDR) ale Bitdefender.

Achiziția va încorpora capabilitățile de securitate pentru e-mail ale Mesh în Bitdefender GravityZone, platforma unificată de securitate, conformitate și analiză a riscurilor a Bitdefender. Tehnologia Mesh filtrează amenințările din exterior printr-un sistem de securitate la nivel de rețea și monitorizează activitatea fiecărui cont de e-mail. Acest model oferă vizibilitate completă asupra potențialelor atacuri, indiferent de origine, și contribuie cu date valoroase la rețeaua globală de informații a Bitdefender despre amenințări.
„Achiziția Mesh este o decizie strategică menită să consolideze platforma noastră GravityZone și să complementeze soluțiile noastre de detecție și răspuns la incidente de securitate. Astfel, vom oferi organizațiilor protecție sporită împotriva atacurilor prin e-mail din ce în ce mai sofisticate. Odată cu această achiziție, integrăm atât tehnologia avansată Mesh, cât și expertiza unei echipe care împărtășește angajamentul nostru pentru securitate practică și eficientă. Împreună, vom oferi clienților noștri din întreaga lume un nivel și mai înalt de protecție”, spune Andrei Florescu, președinte și director general al diviziei Business Solutions Group din cadrul Bitdefender.

Fondată în 2020 și susținută de Elkstone și Enterprise Ireland, Mesh a devenit rapid partener de încredere pentru sute de furnizori de servicii IT din întreaga lume.
Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în peste 170 de țări și birouri pe toate continentele.
Bitdefender și-a consolidat prezența în regiunea Asia-Pacific prin achiziția uneii divizii a companiei BitShield, din Malaezia, în luna februarie.
Afacerile Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești IT la nivel internațional și cel mai mare producător local de software, controlat de familia de antreprenori Florin și Măriuca Talpeș, au crescut cu 387% în ultimii 10 ani, de la 387,04 milioane de lei la 1,029 miliarde de lei, în 2023.
În 2022, Bitdefender a semnat un parteneriat cu Scuderia Ferrari, devenind partener global de securitate cibernetică al echipei în Campionatul Mondial de Formula 1 FIA.

În decembrie 2021, Profit.ro a anunțat că Bitdefender pregătește lansarea unui IPO pe piața de capital din SUA, consultanții angajați fiind JP Morgan și Morgan Stanley, la o evaluare care să-i aducă statutul de unicorn. Momentan, listarea este în "hold".
În anul 2017, Bitdefender a fost evaluată la peste 600 de milioane de dolari în urma unei tranzacții prin care fondul european Vitruvian Partners a preluat 30% din acțiunile companiei de la Axxess Capital.