Vodafone - amendat în România. Datele unor clienți au fost accesate ilegal

IT&C   
Vodafone - amendat în România. Datele unor clienți au fost accesate ilegal

Operatorul britanic Vodafone a fost amendat în România, de Autoritatea pentru protecția datelor personale, cu 4.000 euro, pentru accesarea ilegală a datelor clienților săi.

Autoritatea a încheiat o investigație la Vodafone România, demarată ca urmare a transmiterii de către operator a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Dacia Sandero va primi motor full-hybrid. Vine, în curând, și noul Spring CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia Sandero va primi motor full-hybrid. Vine, în curând, și noul Spring

În cadrul investigației, s-a constatat că operatorul nu a pus în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate, atât în momentul stabilirii mijloacelor de prelucrare, cât și în cel al prelucrării în sine, destinate să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor și să integreze garanțiile necesare în cadrul prelucrării, pentru a îndeplini cerințele Regulamentului (UE) 2016/679 și a proteja drepturile persoanelor vizate.

Aceasta a condus la divulgarea neautorizată și accesul neautorizat la date cu caracter personal aparținând mai multor persoane vizate, clienți ai operatorului (date de identificare: nume și prenume, identificatorul unic pentru persoana fizică, codul de client Vodafone și cod numeric personal cetățean străin, serie pașaport sau alt echivalent, date de contact: adresă de corespondență, date financiare: suma de plată aferentă facturii), conform instituției de stat.

Utilizatorii Facebook se vor putea loga fără parolă CITEȘTE ȘI Utilizatorii Facebook se vor putea loga fără parolă

De asemenea, în sarcina operatorului s-a dispus măsura corectivă de implementare tehnică și procedurată a unui mecanism aplicat la intervale regulate de timp, privind testarea, evaluarea și aprecierea periodică a eficacității măsurilor adoptate, având în vedere riscul prezentat de prelucrare, în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător și evitării pe viitor a unor incidente de securitate similare.

Evenimente

 

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
gdpr
amenda