Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una dintre cele mai mari instituții private de învățământ din România.
După ce va primi toate aprobările, Mozaik va furniza capital de creștere pentru accelerarea dezvoltării rețelei educaționale, prin investiții în campusuri noi și extinderea capacității de școlarizare, dar și dezvoltarea programului IB (International Baccalaureate). Valoarea proiectelor ce urmează să fie implementate în urma tranzacției este de aproximativ 30 de milioane de euro.
Dosarul a fost deja înaintat Consiliului Concurenței pentru aprobare, iar achiziția va deveni efectivă după aprobarea Consiliului, moment în care se va finaliza și formal procedura de investiție.

Genesis College este în plin proces de extindere prin relocarea tuturor nivelurilor de învățământ – primar, gimnazial și liceal – în fosta clădire Petrom Tower (parte a Petrom City), reconvertită dintr-un turn de birouri într-o unitate educațională, în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro. Noua locație va permite dublarea capacității Genesis, de la 500 la 1.000 de elevi, pentru ca, în viitor, noul campus să poată găzdui până la 3.000 de elevi.
Fondată acum 25 de ani ca o școală privată din nordul Capitalei, fiind prima instituție acreditată în curriculum național ca școală privată, Genesis oferă un parcurs educațional complet – de la grădiniță până la liceu – și este una dintre puținele instituții din România acreditate să desfășoare toate cele trei programe ale sistemului educațional International Baccalaureate (PYP, MYP și DP). Genesis College a fost un pionier în multe proiecte educaționale - prima instituție de învățământ din țară, care a implementat integral digitalizarea clasei, încă din 2014, prin utilizarea platformelor educaționale Google for Education, primul liceu privat românesc, care a deschis profilul economic și business management accesibil elevilor de liceu și prima școală, care a dezvoltat un campus pe înâlțime.
„Am fondat Genesis în anul 2000, cu obiectivul de a construi un sistem educațional performant, adaptat realităților economice și sociale actuale. După două decenii și jumătate, asocierea cu un partener financiar precum Mozaik reprezintă o validare a acestui efort și o oportunitate de scalare sănătoasă. Ne dorim să continuăm să creștem sustenabil, să atragem profesori de top și să oferim elevilor noștri o educație de nivel internațional într-un cadru modern, empatic și adaptat provocărilor viitorului. Totodată, credem că investițiile în educație trebuie să fie tratate cu aceeași rigoare ca cele în infrastructură sau sănătate, iar acest parteneriat confirmă această viziune”, a declarat Ioana Necula, fondatoare și CEO Genesis College.
Ioana Necula este unul dintre cei mai respectați antreprenori din ecosistemul educațional privat românesc, ea însăși cu un parcurs educațional și profesional solid - a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale, un MBA la Solvay Brussels School of Economics & Management și un program de Corporate Finance la London Business School. Și-a completat formarea academică cu programul de la Envisia Henley Business School, Postgraduate Diploma in Board Practice and Directorship și cu studii extinse la Harvard School of Education. Este, de asemenea, profesor acreditat de economie și antreprenoriat, cu o perspectivă integrată asupra actului de predare și a guvernanței școlare.

„Genesis College reprezintă un model antreprenorial de succes într-un sector esențial, unde impactul social este profund și pe termen lung. Am apreciat nu doar performanțele instituției, ci și echipa de conducere și cultura organizațională construită în jurul valorilor de excelență și responsabilitate. Investiția noastră vine cu un angajament ferm de a susține echipa Genesis College în procesul său de extindere și consolidare”, a declarat Vlad Bușilă, Managing Partner al firmei de investiții Mozaik Investments.
Mozaik Investments gestionează la acest moment două fonduri de private equity, care vizează predilect investiții minoritare semnificative în IMM-uri din România și Europa Centrală și de Est, urmărind accelerarea dezvoltării acestora prin scalare, extindere internațională, fuziuni și achiziții. În 2023, al doilea fond al Mozaik a primit aprobarea de a accesa o finanțare de 25 milioane de euro prin Fondul de Fonduri pentru Reziliență (REF), parte a Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionat de Fondul European de Investiții. Cu noul fond, Mozaik vizează între 6 și 8 companii din sectoare precum retail specializat, sănătate, educație, producție, tehnologie și servicii financiare.
Firma de investiții Mozaik Investments a fost fondată în 2019 de Roland Haas, un veteran în private equity, antreprenorul Sacha Dragic și Vlad Bușilă, fost bancher M&A. Zona de interes a fondului de investiții este reprezentată de Europa Centrală și de Est, cu precădere România, și este acoperită prin cele două birouri din București și Viena.
Mozaik Investments este unul dintre cele patru vehicule de investiții (alături de Hellen's Rock Capital, D Craig Holding și D Moonshots) în care antreprenorul Sacha Dragic (fondatorul SuperBet) este prezent ca acționar prin family office-ul familiei Dragic.

Printre investițiile Mozaik în România se numără și lanțul de cafenele 5 To Go, compania de food management Flavours / Stradale și fintech-ul Pago.
În 2023, Mozaik Investments a obținut aprobarea pentru o finanțare de până la 25 milioane euro din PNRR, prin intermediul Fondului de Fonduri pentru Reziliență (REF), gestionat de Fondul European de Investiții. Inițiativa face parte din Componenta 9 a PNRR, cu un buget total de 400 milioane euro. Până în 2026, aproximativ 20 de fonduri de investiții vor accesa banii pentru a finanța companii locale.