EXCLUSIV FOTO Noul senator Ovidiu Jitaru, acționar al FC Botoșani, își extinde investițiile imobiliare din București alături de grupul The Corner

Real Estate&Construcții   
EXCLUSIV FOTO Noul senator Ovidiu Jitaru, acționar al FC Botoșani, își extinde investițiile imobiliare din București alături de grupul The Corner

Ovidiu Jitaru alături de The Corner Floreasca. Evidențial cu roz este fostul sediu Henkel

Noul senator PNL Ovidiu Jitaru (63 de ani), vicepreședinte Elsaco și acționar al FC Botoșani, își extinde investițiile imobiliare din București, alături de grupul The Corner, prin achiziția fostului sediu al grupului german Henkel, din cartierul Floreasca, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Vechiul sediu urmează a fi demolat și transformat într-un bloc cu locuințe.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ovidiu Jitaru a intrat în politică anul trecut, după ce colegul său Valeriu Iftime, principalul acționar al grupului Elsaco, a devenit președintele PNL Botoșani.

Urmărește-ne și pe Google News

Jitaru a fost cap de listă al liberarilor pentru Senat.

Ovidiu Jitaru a înființat compania Elsaco în 1994, alături de Valeriu Iftime, Petru Parfenov și Doru Popa, iar acum deține 20% din grup și este vicepreședintele consiliului de administrație al Elsaco.

FOTO SURPRIZĂ Reper din Mamaia, demolat complet. Hotelul care a adus pentru prima dată pe Litoral bufetul suedez CITEȘTE ȘI FOTO SURPRIZĂ Reper din Mamaia, demolat complet. Hotelul care a adus pentru prima dată pe Litoral bufetul suedez

Prima sa afacere imobiliară din București a fost realizată în asociere cu grupul Urban Housing, dezvoltator al brandului imobiliar The Corner.

Împreună au investit aproximativ 2,5 milioane euro în restaurarea Casei Popp-Bunescu, de pe Calea Moșilor, monument istoric celebru în perioada interbelică în cercurile elitei comerciale bucureștene.

Restaurarea a fost finalizată anul trecut, iar proiectul a primit denumirea de The Corner Armenească.


Grupul Urban Housing, specializat pe dezvoltarea de proiecte rezidențiale boutique în zone ultracentrale, este format din Constantin Panaitescu, proprietarul companiei de construcții Sicor, Ștefan Sava, proprietarul biroului de arhitectură SSAT+, și Marius Zidaru, fost director în cadrul PwC și Vodafone.

Relația dintre Jitaru și Panaitescu nu se rezumă doar la afaceri imobiliare. Companiile lor, Elsaco și Sicor, fac parte dintr-o asociere, alături de Energomontaj, care a câștigat 3 contracte de reabilitare a circa 200 de kilometri de rețea de termoficare din București, o investiție în valoare de 260 de milioane de euro, susținută din fonduri europene, aflată în derulare.

ULTIMA ORĂ Avansul pentru rezervarea unui apartament, eliminat complet. Distribuția banilor de la clienți, restricționată CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Avansul pentru rezervarea unui apartament, eliminat complet. Distribuția banilor de la clienți, restricționată

Toate proiectele The Corner sunt construite de Sicor și proiectate de SSAT+. Primul proiect realizat sub această umbrelă este The Corner Eminescu-Dacia,  situat pe strada Ocolului, nr. 2, care cuprinde 18 apartamente.


Al doilea proiect realizat de echipa Urban Housing este The Corner Floreasca, amplasat la intersecția străzilor Gheorghe Țițeica și S. V. Rahmaninov. Proiectul a fost realizat pe un teren de 587 de metri pătrați și are o suprafață construită de circa 2.000 de metri pătrați.

Fostul sediu central al grupului Henkel este situat chiar lângă The Corner Floreasca, motiv pentru care, atunci când producătorul german a decis să se mute într-un spațiu închiriat în clădirea de birouri Equilibrium 1, grupul Urban Housing a decis să cumpere clădirea.

Astfel, s-a format o nouă asociere prin intermediul companiei New Home in Town, în care acționari sunt Constantin Panaitescu, cu 40%, Ovidiu Jitaru, Ștefan Sava și Marius Zidaru, fiecare cu câte 20%, potrivit datelor furnizate de termene.ro.

EXCLUSIV Cel mai mare investitor imobiliar român a realizat un profit uriaș CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cel mai mare investitor imobiliar român a realizat un profit uriaș

Prin intermediul acestei companii, ei au cumpărat fostul sediu Henkel, în suprafață de 1.800 de metri pătrați, cu planul să demoleze clădirea și să construiască în loc un bloc în oglindă cu The Corner Floreasca, potrivit surselor Profit.ro.

Dezvoltatorul Urban Housing are acum în lucru un nou proiect, denumit The Corner Dragoș Vodă, tot în centrul Bucureștiului, care va cuprinde 35 de apartamente cu 2, 3 și 4 camere a căror prețuri de vânzare s-au situat între 150.000 de euro și 350.000 de euro.


Ovidiu Jitaru avea în conturile sale bancare peste 1,1 milioane de euro la începutul acestui an, când și-a completat declarația de avere. El a realizat anul trecut venituri de circa 2 milioane de euro din investițiile în care este acționar și mai deține metale prețioase în valoare de 80.000 de euro.

El este și acționar, cu 20%, al clubului de fotbal FC Botoșani, care evoluează în SuperLiga României.

Elsaco este finanțatorul clubului, al cărui antrenor este acum Leo Grozavu.

viewscnt
Afla mai multe despre
ovidiu jitaru
elsaco
sicor
the corner
constantin panaitescu