Selgros Cash & Carry România, unul dintre cei mai importanți jucători din comerțul românesc, deschide cel de-al 24-lea magazin din rețeaua sa din România, la Sibiu, și marchează 24 de ani de activitate pe piața locală.
Ultimul magazin Selgros pe plan local a fost deschis în 2019.

4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Noua unitate creează aproximativ 200 de locuri de muncă. Construcția magazinului a început în iunie 2023, acesta are o suprafață de peste 6.000 metri pătrați.

Compania are 4.700 de angajați la nivel național, fiind printre cei mai importanți angajatori din domeniu.
Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveția, care deține în prezent 80 de magazine.

Selgros a înregistrat o cifră de afaceri de 4,549 miliarde de lei în 2024, o creștere de doar 1% față de anul anterior, fiind cel mai mic avans consemnat de companie din 2020 încoace, conform datelor analizate de Profit.ro.

Profitul net al rețelei a scăzut cu 26% în 2024 față de 2023, ajungând la 67 de milioane de lei, acesta fiind al doilea an de scădere a profitabilității pentru Selgros.
Compania a depășit pragul de 4 miliarde de lei cifră de afaceri în 2022, an în care a înregistrat și cel mai mare profit net din ultimul deceniu.

Retailerul a intrat pe piața din România în anul 2001 prin deschiderea primului magazin în Brașov, unde se află și sediul administrației centrale.
