Restaurantele și barurile, după prima zi fără țigări în interior: vânzările n-au scăzut, chiar au fost mai mari în unele cazuri

Restaurantele și barurile, după prima zi fără țigări în interior: vânzările n-au scăzut, chiar au fost mai mari în unele cazuri
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 18 mar 2016

După o noapte și o zi de când a fost interzis fumatul în spații publice, numărul clienților și vânzările din baruri și restaurante n-au căzut, așa cum se așteptau unii, inclusiv patronii acestora. În cele mai multe cazuri, nu s-a simțit nicio diferență față de joia trecută, dar au fost și situații în care vânzările au crescut cu până la 10%. O explicație ar putea fi petrecerile și ofertele de St Patrick's Day. Un impact mai relevant ar putea fi văzut în weekend.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dragoș Petrescu, președintele Asociației patronale a restaurantelor (HORA), dar și unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România cu brandurile Caru' cu Bere, Hanul lui Manuc, Hanul Berarilor, Pescăruș, City Grill și Buongiorno, spune că a monitorizat fiecare restaurant din portofoliu și a constatat că nu au existat rezervări anulate și nu s-a întâmplat nimic semnificativ în prima zi de după interzicerea fumatului în spațiile publice. "N-a fost nicio scădere față de o altă zi de joi. Eu mă aștept să fie niște scăderi mai târziu, dar mă aștept așa, conservator", a declarat el pentru Profit.ro.

Petrescu a povestit că a avut, însă, un grup de clienți care au refuzat să se conformeze legii și și-au aprins țigările în restaurant. Le-au stins ulterior, după ce au fost atenționați de conducerea localului.

La restaurantul Lacrimi și Sfinți din Centrul Vechi, deținut de poetul Mircea Dinescu, 80% din clienți sunt turiști străini, obișnuiți să fumeze afară. Restul, clienții români, au ieșit și ei, dar n-au renunțat să vină la restaurant. Dinescu crede că, în timp, se vor obișnui și ei să fumeze afară.

"Deocamdată lăutarii nu sunt interziși, dar mâine-poimâine o să auzim că nu e voie de cântat în cârciumă și nu e voie nici de mâncat. Cu băutul - doar apă minerală. Problema e că ăștia nu înțeleg - dacă e societate de consum, trebuie să consumi", crede poetul.

Reprezentanții lanțului hotelier Phoenicia, cu patru restaurante în București, spun la rândul lor că nu s-a resimțit niciun recul în vânzări, doar că unii dintre clienții străini, care nu știuau că se va interzice fumatul în spații publice și în România, au fost nedumeriți, pentru că n-au știut despre ce e vorba.

Nici Radu Enache, proprietarul lanțului hotelier Continental, nu a simțit un recul al consumului după interzicerea fumatului.

Există și cazuri în care consumul în restaurant a crescut în lipsa țigărilor. Mahmut Kaya, proprietarul restaurantului turcesc Edessa din cartierul bucureștean Colentina, cu peste 500 de clienți pe zi, majoritatea fumători, spune că vânzările n-au fost afectate, ba dimpotrivă, au crescut cu aproape 10%. "Lumea stă mai mult în restaurant acum, dacă nu mai e fum în interior, și consumă mai mult. Noi nu avem alcool și din acest motiv e mai bine pentru noi", a afrimat Kaya.

Fumatul la locul de muncă va deveni o abatere disciplinară gravă. Regulamentele de ordine interioară trebuie modificate până joi CITEȘTE ȘI Fumatul la locul de muncă va deveni o abatere disciplinară gravă. Regulamentele de ordine interioară trebuie modificate până joi

Un alt restaurant din București, Piatra Albă din Drumul Taberei, nu a înregistrat vânzări mai mici. Pentru o zi de joi, a fost foarte bine, n-a ieșit din tipare, a spus Sorin Mihai, directorul restaurantului. El a spus că fumatul este interzis atât într-o zi normală, cât și la petrecerile private. "Nu înseamnă că riscul e mai mic dacă petrecerea e privată. Cei de la Colectiv n-au închiriat spațiul acolo, ca și cum ar fi fost la o nuntă? Avem chiar sâmbătă un eveniment privat, dar nu se pune problema să fumeze în interior", a adăugat el.

Și barurile au "supraviețuit" primei zile

Nici Mugur Mihăescu, unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai legii, n-a înregistrat vânzări mai mici cu pub-ul St. Patrick, pe care-l are în Centrul Vechi. "Nu ne-au scăzut vânzările. Noi avem și alt statut, suntem foarte cunoscuți, un brand puternic... A fost și St. Patrik's Day...", a adăugat el.

Bebi Oprea, proprietarul clubului Bordello din Centrul Vechi, a citit rapoartele din ultimele zile și a constatat surprins că vânzările nu au fost mai mici. " Dacă v-aș spune acum că am avut chiar un plus față de ultimele două zile de joi, e foarte probabil să fie doar o coincidență, pentru că poate am avut o rezervare mai mare", a spus el. Oamenii, a explicat Oprea, și-au luat "bericica" în mână și au ieșit afară la țigară. Au fumat și au intrat.

După creșterea de peste 5% de joi, Oprea nu mai are așteptări pesimiste pentru perioada următoare, dar nu e nici optimist. "Dacă e să ne luăm după statisticile care au apărut după Marea Britanie și altele, ar trebui să scadă în medie cu 20% sau până pe la 30% vânzările în baruri, dar cred că Centrul Istoric va suferi mai puțin. E locul compact, nu e ca atunci când pleci la țigară parcă ai ieși în excursie".

Întrebat dacă le va permite clienților să fumeze la petreceri private, proprietarul clubului a negat categoric. "Și la petrecerile private, legea e lege, nu se fumează în spații publice".

Și la Beer O'Clock, local din Centrul Vechi care se axează pe vânzarea de sortimente de bere premium, vânzările au mers bine în prima zi de interzicere a fumatului.

"Ține strict de ce clienți ai. Noi am făcut un sondaj în local în ultima perioadă și cam pe 90% dintre ei nu-i deranjează că nu se mai fumează în interior. Într-un fel, unii chiar se bucură, în special cei cu familie și copii, pentru că pot să se ducă acasă fără să mai arunce hainele la intrarea în casă", spune Ion Petre, proprietarul Beer O'Clock.

El crede că în locurile aglomerate, așa cum este și Centrul Vechi, interzicerea fumatului ar putea impacta pozitiv vânzările, întrucât crește viteza de rotație a clienților.

N-au scăzut vânzările nici la Arcade Cafe, unul dintre cele mai vechi baruri din Centrul Vechi. Vlad Cernahoschi, proprietarul barului, a observat o singură diferență față de joia trecută: au venit la fel de mulți oameni, doar că au fumat afară. "Nu ne așteptăm la scăderi, o să se obișnuiască lumea, atâta timp cât respectă toți legea. Prima zi m-a suprins plăcut", a adăugat el.

Nici Costin Gache, proprietarul barului Interbelic, nu a resimțit un impact în prima zi, dar știe că au fost scăderi clare în toate țările în care s-a interzis fumatul în baruri, în general între 20 și 30%. "Vom vedea foarte multă lume fumând afară. La noi poate nu vor fi scăderi, de ce să fie? De ce să spunem înainte?"

Deși vremea ar permite deschiderea teraselor, localuri din Centrul Vechi nu pot oferi, încă, această facilitate clienților. Primăria Capitalei a anunțat că a emis deja avize pentru mai multe localuri și mai are câteva zeci în analiză, însă pentru a scoate mesele afară barurile și restaurantele au nevoie și de autorizație de la Primăria Sector 3.

Spre deosebire de Primăria Capitalei, care acceptă deschiderea teraselor începând cu 15 martie, Primăria Sectorului 3 acordă autorizații numai după data de 1 mai, astfel că localurile care scot mesele înainte de această dată riscă să fie amendate.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
baruri
restaurante
prima zi
centrul vechi