În zilele următoare, inspectorii din cadrul Administrației Rezervația Biosferei Delta Dunării (ARBDD) vor efectua controale radar pentru verificarea respectării vitezei de deplasare și a regulilor de transport al turiștilor, anunță Agenția de presă Rador.
Recent, în cadrul altor controale desfășurate în zona Murighiol – Sfântu Gheorghe, inspectorii ecologi ai ARBDD au aplicat 8 amenzi contravenționale pentru nepurtarea vestelor de salvare, o măsură esențială pentru siguranța pe apă.

Totodată, inspectorii ecologi din cadrul Serviciului Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Tulcea – Chilia și Echipa Mobilă ale ARBDD, împreună cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră Chilia au desfășurat o acțiune comună în complexul Matița Merhei din Rezervația Biosferei Delta Dunării cinfiscând 87 de capcane pentru rac.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru lipsă permis desfășurare activitate, pescuit în zonă strict protejată și lipsa vestă de salvare.