ULTIMA ORĂ Fabrică de tradiție a României dispare după 45 de ani. Relatări ale muncitorilor. Partenerii din Germania pleacă în Asia CONFIRMARE

Profitul tău   
ULTIMA ORĂ Fabrică de tradiție a României dispare după 45 de ani. Relatări ale muncitorilor. Partenerii din Germania pleacă în Asia CONFIRMARE

Fabrica de confecții din Tulcea își închide porțile după 45 de ani, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv, transmite Rador.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat recent că Confecția Tulcea, una dintre cele mai cunoscute fabrici de confecții din România, construită în anul 1980, este în fața dizolvării și a lichidării, lucrând la acest moment în pierdere și fără nicio garanție că lucrurile mai pot fi remediate pe parcurs.

Lindab pregătește vânzarea unei afaceri din România CITEȘTE ȘI Lindab pregătește vânzarea unei afaceri din România

Ultimele date Profit.ro relevă că dizolvarea și lichidarea au fost aprobate.

A fost dezvăluit și faptul că au fost primite oferte de preluare din Franța, dar la un preț dezamăgitor, chiar de sub 1 euro.

În aceste condiții, singura opțiune aflată acum pe masă spre votare a fost dizolvarea și lichidarea.

​De mai multe decenii, Confecția Tulcea a fost un partener pentru numeroase branduri din Germania, Italia, Marea Britanie, Franța. Grecia.

Cea mai caldă zi din ultimii 13 ani în România FOTO CITEȘTE ȘI Cea mai caldă zi din ultimii 13 ani în România FOTO

La un moment dat, peste 450 de angajați produceau zil­nic aproape 3.000 de cămăși pentru bran­duri precum Guy Laroche, Pierre Cardin, Gianfranco Ferre, Bigotti. 

În pe­rioada comunistă, în fabrică lucrau aproape 2.000 de angajați.

Înființată în 1979, fabrica de confecții a ocupat, timp de mai bine de patru decenii, un loc important în viața economică și socială a orașului.

La începutul anilor 2000, în plină activitate, peste 2.300 de oameni lucrau aici. Din mâinile lor plecau, aproape zilnic, cămăși destinate piețelor din Italia, Marea Britanie sau Germania.

ANUNȚ Impozitul local va crește cu 70% CITEȘTE ȘI ANUNȚ Impozitul local va crește cu 70%

Declinul a venit încet, dar sigur. Comenzile s-au rărit, în timp ce costurile de producție au crescut constant, pe fondul majorării salariului minim și al taxelor din ce în ce mai mari pentru angajatori.

Într-o piață globală tot mai competitivă, fabrica din Tulcea a pierdut cel mai mare client extern, iar fără contracte stabile, echilibrul financiar a început să se clatine. Între timp, o parte dintre angajați s-au pensionat, iar prea puțini au venit să le ia locul.

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv.

Datele analizate de Profit.ro indică pentru 2024 o cifră de afaceri de 12,1 milioane lei (cu 26% mai mică decât cea din 2023) și o pierdere de 651.883 lei, de la un profit net de 1,3 milioane lei în anul precedent, cu 188 de angajați.

Fabrica urmează să fie lichidată voluntar, iar din toamnă clădirea – evaluată la 16,8 milioane de lei – va fi scoasă la licitație, arată sursa citată.

Timp de aproape 43 de ani, Paula Neacșu a trecut pragul fabricii zi de zi.

Cererea de locuințe a explodat cu puțin înainte de creșterea TVA GRAFIC CITEȘTE ȘI Cererea de locuințe a explodat cu puțin înainte de creșterea TVA GRAFIC

„Sunt confecționer, am absolvit profesionala la Vaslui, iar când am venit și m-am angajat la fabrică, am lucrat la magazia de produse finite, din anul 1982. Dimineața veneam la serviciu, ne pregăteam pentru livrări, produsul finit îl primeam din secție, îl așezam pe mărimi, pe ordere.

Când m-am angajat eu, lucram cu Rusia, dar se făceau și cămăși pentru piața internă. Pe urmă, am început să lucrăm cu Italia, UK, Germania. La început, în anii de glorie, se făceau livrări aproape în fiecare zi. Acum, în ultima perioadă, aveam livrări de două-trei ori pe săptămână, mai mici. Cămăși de bărbați, cămăși și bluzele de damă, în serie mai mică. De obicei, foloseam bumbac 100%, foarte rar în amestec”, povestește fosta muncitoare.

Ritmul s-a domolit după 2005, însă activitatea a continuat.

„Puțin am început să scârțâim încoace după 2000, dar cel mai mult s-a simțit în timpul pandemiei. Mulți dintre colegi au plecat, forță de muncă mai puțină…

VIDEO Zeci de turiști - obligați să fugă de pe plajă cu barca, în Sardinia. Probleme și în Grecia, Turcia și Bulgaria CITEȘTE ȘI VIDEO Zeci de turiști - obligați să fugă de pe plajă cu barca, în Sardinia. Probleme și în Grecia, Turcia și Bulgaria

De exemplu, eu am lucrat 42 de ani și 11 luni. Majoritatea eram de aceeași vârstă, multe fete au ieșit la pensie, colectivul a îmbătrânit, tineretul nu a mai venit să lucreze în confecții și așa am ajuns să fim tot mai puțini în fabrică.

”Totul a fost în regulă până în vara lui 2024. Atunci au decis partenerii din Germania să plece în Asia, unde costurile salariale sunt mai mici”, mai este relatat.

Deși conducerea a încercat să mențină afacerea pe linia de plutire până în ultimul moment, finalul a fost greu de evitat.

viewscnt
Afla mai multe despre
fabrica
tulcea
confectii