Poliția din Lice, oraș din sud-estul Turciei, a decis să ardă 20 de tone de canabis - în valoare de 228 de milioane de euro - confiscate de către autorități de-a lungul anului 2024 în aproximativ 200 de operațiuni antidrog.
Aceasta pentru a le transmite un ”mesaj puternic” traficanților de droguri.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Însă operațiunea a devenit un fiasco, provocându-le locuitorilor halucinații timp de mai multe zile, relatează Türkiye Today.
Poliția a pus drogurile pe un teren viran, astfel încât să formeze numele ”Lice”, arată news.ro.
Iar apoi le-a dat foc cu benzină și și-a documentat operațiunea făcând numeroase poze.

După câteva ore, autoritățile și-au dat seama de dezastrul creat.
Coloana de fum s-a ridicat în aer, la doar câteva zeci de metri de locuințe, iar vecinii și polițiștii au inhalat fumul, după care au fost cuprinși de vertijuri și stări de rău.
Mulți dintre cei 25.000 de locuitori ai orașului s-au plâns de faptul că au fost drogați și că au avut halucinații.
”N-am putut să ne deschidem ferestrele zile întregi. Copii noștri s-au îmbolnăvit și am făcut un du-te-vino la spital”, declară unul dintre locuitori.
Locuitorii orașului au fost îndemnați să închidă ferestrele și să-și limiteze timpul petrecut în afara locuinței timp de mai multe zile.

”La fel cum fumul de țigară dăunează fimătorilor pasivi, fumul de la arderea acestor droguri a provocat neplăceri grave”, a declarat președintele unei asociații care luptă împotriva adicțiilor în Turcia, Green Star, Yahya Oger.
”Dacă operațiunile desfășurate de către forțele de securitate (...) sunt luăudabile și dau o lovitură semnificativă producției și vânzătorilor în stradă, arderea canabisului în centrul orașului nu este profesionistă”, a denunțat el.
Nicio plângere împotriva poliției nu a fost depusă până în prezent, a căror operațiune a fost autorizată în prealabil.