Guvernul de la Zagreb ar putea negocia cu Angela Merkel pentru a atrage investiția Volkswagen

Guvernul de la Zagreb ar putea negocia cu Angela Merkel pentru a atrage investiția Volkswagen
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 nov 2019

Guvernul de la Zagreb va discuta probabil cu liderul german Angela Merkel chestiunea intrării Volkswagen în Croația, a anunțat joi ministrul croat al Economiei, Darko Horvat, transmit Hina și Novinite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VW a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, a anunțat luna trecută un purtător de cuvânt al grupului auto german, pe fondul criticilor internaționale la adresa operațiunilor militare derulate de Ankara în Siria și în consecință al temerilor legate de efectele potențiale asupra imaginii VW, scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ Exxon a scos la vânzare participația în Neptun Deep, estimată la doar 250 milioane dolari, ca parte a unui program de vânzări active de 25 miliarde dolari CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Exxon a scos la vânzare participația în Neptun Deep, estimată la doar 250 milioane dolari, ca parte a unui program de vânzări active de 25 miliarde dolari

Volkswagen analizase mai multe posibile locații pentru construirea noii sale fabrici din Europa de Est, inclusiv România, Serbia și Bulgaria, dar până la urmă a optat pentru Turcia. În Manisa, la 40 km de orașul Izmir, ar fi urmat să se construiască o uzină cu o capacitate anuală de producție de 300.000 de vehicule.

Chiar dacă Andreas Tostmann, șef de producție la VW, declara luna trecută că Volkswagen nu caută locații alternative în timp ce își evaluează planurile de construire a unei noi fabrici în Turcia, conform oficialilor de la Zagreb, executivul pregătește o propunere pentru ca investiția să fie realizată în Croația.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
croatia