Mai multe seriale Netflix continuă sau se termină în prima lună a verii, în frunte cu extrem de popularul Squid Game.
Ultimul sezon al serialului coreean va arăta ce soartă în așteaptă pe Gi-hun și dacă acesta va putea sau nu să pună capăt jocurilor pentru totdeauna.
Tot în iunie apare ale treilea capitol din Ginny & Georgia, „acolo unde lucrurile se complică și povestea celor două fete ia o întorsătură ciudată”.

În ciuda criticilor, Fubar, serialul cu Arnold Schwarzenegger, continuă cu al doilea sezon - „nerăbdători să revină în acțiune, Luke, Emma și echipa sunt depășiți atunci când un terorist misterios amenință să dezlănțuie haosul mondial”.
Netflix mai scoate în evidență pentru luna iunie filmul Copshop, în care „plouă cu gloanțe și se varsă sânge la o secție de poliție din provincie, când un polițist începător închide un criminal plătit în celula alăturată țintei acestuia” și un documentar despre „incursiunea nefastă din 2023 a submersibilului Titan”.
Producții Netflix
TITLURILE LUNII
Ginny & Georgia: Sezonul 3
Georgia tocmai a fost arestată pentru crimă în timpul nunții sale, iar asta i-a stricat finalul de basm și a atras atenția asupra familiei Miller așa cum nu se mai întâmplase vreodată. Întotdeauna Ginny și Georgia au fost unite împotriva lumii, dar parcă niciodată până acum oamenii nu le-au dușmănit chiar așa.
| Creatoare / Scenaristă / Producătoare Executivă: Sarah Lampert
| Realizatoare / Scenaristă / Producătoare Executivă: Sarah Glinski
| Producători Executivi: Jeff Tahler, Jenny Daly (Critical Content), Holly Hines, Daniel March (Dynamic Television), Lance Samuels, Daniel Iron și Armand Leo (Blue Ice Pictures)
| Co-producători Executivi: Elena Blekhter și Ali Kinney
| Distribuție: Brianne Howey, Antonia Gentry, Felix Mallard, Sara Waisglass, Diesel La Torraca, Jennifer Robertson, Scott Porter, Raymond Ablack, Katie Douglas, Chelsea Clark și Nathan Mitchell
DIN 5 iunie 2025
FUBAR: Sezonul 2
Nerăbdători să revină în acțiune, Luke, Emma și echipa sunt depășiți atunci când un terorist misterios amenință să dezlănțuie haosul mondial.
| Creator: Nick Santora
| Producători Executivi: Nick Santora, Arnold Schwarzenegger, Adam Higgs, Scott Sullivan, Phil Abraham, Amy Pocha, Seth Cohen, David Ellison, Dana Goldberg și Matt Thunell
| Distribuție: Arnold Schwarzenegger, Monica Barbaro, Milan Carter, Fortune Feimster, Travis Van Winkle, Fabiana Udenio, Aparna Brielle, Guy Burnet, Andy Buckley, Carrie-Anne Moss, Jay Baruchel, Barbara Eve Harris și Scott Thompson
DIN 12 iunie 2025
Squid Game: Sezonul 3
Devastat după pierderea prietenului său, jucătorul 456 continuă să lupte, contestând planul Omului din față în sezonul final al celui mai urmărit serial din lume.
Regizorul Hwang Dong-hyuk, care a făcut istorie la cea de-a 74-a ediție a premiilor Primetime Emmy®, devenind primul asiatic care a câștigat premiul pentru Cea mai bună regie a unui serial dramatic, se află din nou la cârma serialului în calitate de regizor, scenarist și producător.
| Regizor & Scenarist: Hwang Dong-hyuk
| Distribuție: Lee Jung-jae, Lee Byung-hun, Yim Si-wan, Kang Ha-neul, Wi Ha-jun, Park Gyu-young, Park Sung-hoon, Yang Dong-geun, Kang Ae-sim, Jo Yuri, Lee David și Roh Jae-won
| Producție: Firstman Studio
LISTA EXTINSĂ CU TITLURI:
3 iunie 2025
Sara - Woman in the Shadows
Titlu localizat: Sara: Femeia din umbră
Moartea suspectă a fiului ei o face pe o fostă agentă secretă să revină în acțiune, investigând o serie de infracțiuni tot mai sinistre.

4 iunie 2025
Criminal Code: Season 2
Titlu localizat: Cod criminal: Sezonul 2
O unitate de elită a Poliției Federale din Brazilia înfruntă o bandă criminală nemiloasă într-un joc mortal de inteligență și supraviețuire.
Eva Lasting: Season 3
Titlu localizat: Eva pentru totdeauna: Sezonul 3
După absolvire, libertatea aduce noi drame pentru Camilo și nostalgie pentru Eva. Vor rezista visurile lor testului maturizării?
Power Moves with Shaquille O'Neal
Titlu localizat: Jocuri de putere cu Shaquille O'Neal
În acest serial documentar, legendele NBA Shaquille O'Neal și Allen Iverson vor să reînvie tradiția Reebok și să găsească o vedetă în ascensiune care să reprezinte marca.
5 iunie 2025
Barracuda Queens: Season 2
Titlu localizat: Barracuda Queens: Sezonul 2
Tânjind după fiorul spargerilor de locuințe, reginele au pus ochii pe o țintă și mai profitabilă: rafinatele galerii de artă din Stockholm.
Copshop
Titlu localizat: Jocul criminalilor
Plouă cu gloanțe și se varsă sânge la o secție de poliție din provincie, când un polițist începător închide un criminal plătit în celula alăturată țintei acestuia.
Tires: Season 2
Titlu localizat: Cauciucuri: Sezonul 2
În urma unei victorii de marketing surprinzătoare, Will și Shane au adus magazinul de anvelope în top. Dar succesul obținut pe neașteptate vine la pachet cu provocări.
6 iunie 2025
K.O.
Un bărbat își ucide din greșeală rivalul într-un meci de MMA, dar are șansa să se revanșeze în fața văduvei dacă îi găsește fiul. Un film de acțiune cu Ciryl Gane.
Mercy For None
Titlu localizat: La mila răzbunării
Un fost gangster rupe legăturile cu banda din care făcea parte și caută adevărul despre moartea fratelui său, alegând calea răzbunării nemiloase.

TYLER PERRY'S STRAW
Titlu localizat: PICĂTURA
Ce îi va pune capac? O zi extrem de proastă împinge o mamă singură, care muncește din greu, la limita răbdării și spre un gest șocant ce trădează disperarea.
The Survivors
Titlu localizat: Supraviețuitorii
În urmă cu cincisprezece ani, moartea a trei tineri a zguduit din temelii un orășel de la malul mării. Acum, soarta misterioasă a unei femei redeschide rănile trecutului.
8 iunie 2025
WWE Money in the Bank: 2025
Superstarurile urcă pas cu pas spre culmile gloriei în WWE, pentru a obține râvnitul contract Money in the Bank, care garantează oportunitatea unui World Title.
9 iunie 2025
The Creature Cases: Chapter 5
Titlu localizat: Brigada blănoșilor: Capitolul 5
Dacă un animal e în pericol, agenții Kit și Sam sunt gata să-l ajute! Vino alături de ei ca să rezolvi mistere și să întâlnești tot felul de animăluțe prietenoase.
10 iunie 2025
Trainwreck: The Astroworld Tragedy
Titlu localizat: Fiasco: Tragedia de la festivalul Astroworld
Prin interviuri exclusive cu supraviețuitori, paramedici și angajați ai festivalului, documentarul analizează tragedia de la festivalul Astroworld 2021 și urmările sale.
11 iunie 2025
Aniela
După ce soțul ei bogat nu îi lasă nimic, o snoabă din înalta societate a Varșoviei este obligată să recurgă la singura ei armă pentru a supraviețui: propria inteligență.
Cheers to Life
Titlu localizat: Trăiește viața!
Un pandantiv din trecut o trimite pe Jéssica prin Israel, unde problemele de familie, dragostea neașteptată și căutarea sensului vieții îi modelează existența.
Cocaine Air: Smugglers at 30,000 Ft.
Titlu localizat: Cocaină în aer: Contrabandiști la 9.000 de metri
2013. Patru francezi sunt arestați în Punta Cana cu 700 kg de cocaină și niciunul nu se potrivește profilului de traficant. Cine a fost în spatele afacerii cu droguri?
Our Times
Titlu localizat: Timpurile noastre
După ani de cercetare și prietenie, doi fizicieni din anii ’60 descifrează secretele teoriei găurilor de vierme și ajung blocați în 2025.
Titan: The OceanGate Disaster
Titlu localizat: Titan: Dezastrul OceanGate
Un documentar despre incursiunea nefastă din 2023 a submersibilului Titan până la epava Titanicului și ambițiosul director executiv al OceanGate, organizatorul acesteia.

12 iunie 2025
The Fairly OddParents: A New Wish: Season 2
Titlu localizat: Nașii mei vrăjitori: O nouă dorință: Sezonul 2
Hazel și gașca ei revin cu alte peripeții și dorințe de îndeplinit. Ei au parte de călătorii în timp, monștri pietroși, dinți vorbitori și alte chestii magice cam ciudate.
13 iunie 2025
Kings of Jo'Burg: Season 3
Titlu localizat: Regii Johannesburgului: Sezonul 3
După fratele ei, Veronica Masire poartă acum responsabilitatea dată de blestemul familiei și domnește în Jo'Burg păstrând tradiția și puterea.
Too Hot to Handle: Spain
Titlu localizat: Atenție, frige! Spania
Un grup de celibatari spanioli seducători se așteaptă la soare, petreceri și întâlniri romantice. Dar pentru a câștiga 100.000 de euro, trebuie să renunțe complet la sex.
17 iunie 2025
Justin Willman: Magic Lover
Șiretlicuri, jocuri psihologice malițioase, iluzii uluitoare. Justin Willman stârnește hohote de râs într-un spectacol special în care comedia și magia se intersectează.
Kaulitz & Kaulitz: Season 2
Titlu localizat: Kaulitz și Kaulitz: Sezonul 2
Spectacolul trebuie să continue! Tom și Bill Kaulitz revin pentru a ne împărtăși viețile lor palpitante, chiar și atunci când norii se adună în paradis.
Trainwreck: Mayor of Mayhem
Titlu localizat: Fiasco: Primarul balamucului
Rob Ford a scandalizat scena politică a Canadei ca primar impetuos și iubit al orașului Toronto, până când un videoclip infam în care fuma cocaină i-a provocat declinul.
18 iunie 2025
AMERICA'S SWEETHEARTS: Dallas Cowboys Cheerleaders: Season 2
Titlu localizat: AMERICA'S SWEETHEARTS: Majoretele de la Dallas Cowboys: Sezonul 2
Un nou lot de aspirante se confruntă cu o concurență acerbă, așteptări mari și acrobații și mai mari, în timp ce luptă pentru un loc în echipa majoretelor Dallas Cowboys.
Somebody Feed Phil: Season 8
Titlu localizat: Cineva să-l hrănească pe Phil: Sezonul 8
Arome proaspete și prieteni noi îl așteaptă pe Phil Rosenthal, gurmand de meserie, care își extinde orizonturile culinare în Amsterdam, Boston, Țara Bascilor și nu numai.
YOLANTHE
Acest reality-show urmărește parcursul lui Yolanthe Cabau, de la faima din Țările de Jos la un nou început în L.A., unde își înfruntă trecutul și vrea să o ia de la capăt.
19 iunie 2025
The Waterfront
Titlu localizat: Cheiul
O familie faimoasă de pescari din Carolina de Nord se aventurează în ape tulburi pentru a-și menține pe linia de plutire imperiul de afaceri.
20 iunie 2025
KPop Demon Hunters
Titlu localizat: Fetele Kpop la vânătoare de demoni
Atunci când superstarurile K-pop Rumi, Mira și Zoey nu umplu stadioane, ele își folosesc puterile secrete pentru a-și proteja fanii de o amenințare supranaturală.
Olympo
Centrul de Performanță din Pirinei e căminul celor mai promițători sportivi ai Spaniei. Întrebarea este cât de departe vor merge ca să ajungă în vârf și să rămână acolo?
Semi-Soeter
Titlu localizat: Demidulce 2
Jaci și JP se trezesc într-o situație dificilă atunci când o nouă prezentare pentru un brand de produse pentru bebeluși îi obligă să joace rolul unor părinți perfecți.
Trainwreck: Poop Cruise
Titlu localizat: Fiasco: WC-ul plutitor
Un incendiu la un motor lasă 4.000 de pasageri izolați pe mare, fără energie electrică și instalații sanitare, în acest documentar despre infamul „WC plutitor” din 2013.

24 iunie 2025
Steph Tolev: Filth Queen
Să facem o plecăciune! Steph Tolev, regina obscenităților fără opreliști, domină scena cu mărturisiri ilare, povești de dating fără perdea și observații absurde.
25 iunie 2025
The Ultimatum: Queer Love: Season 2
Titlu localizat: Ultimatum: Queer Love: Sezonul 2
Șase cupluri își pun iubirea la încercare mutându-se cu alți parteneri. Sunt pregătiți pentru căsătorie sau „alesul” este, de fapt, altcineva?
28 iunie 2025
WWE Night of Champions: 2025
Campionii și challengerii intră în istorie când toate privirile sunt ațintite asupra celor mai mari premii din WWE.
Producții licențiate
1 iunie 2025
Chucky: Sezonul 2
Donnie Brasco
Love in Taipei
Mission: Impossible - Fallout
Mission: Impossible - Ghost Protocol
Mission: Impossible - Rogue Nation
Open Season 1-3
Open Season: Scared Silly
Prison Princesses: Sezonul 1
Roman J. Israel, Esq.
Smurfs: The Lost Village
Starsky & Hutch
The Bounty Hunter
The Equalizer
The Equalizer 2
The Last of the Mohicans
The Smurfs 2
The Unholy
4 iunie 2025
Mentorii

5 iunie 2025
The Ruins
The Shawshank Redemption
6 iunie 2025
World War Z
7 iunie 2025
Boys on the Side
8 iunie 2025
American Made
10 iunie 2025
Happy Gilmore
11 iunie 2025
Junior
12 iunie 2025
Batman Begins
Jigsaw
Tenet
The Dark Knight
The Dark Knight Rises
13 iunie 2025
Cells At Work!
Forgetting Sarah Marshall
Imagine That
14 iunie 2025
Antz
Dirty Dancing: Havana Nights
Trolls Band Together
15 iunie 2025
Copycat
Peter Pan
16 iunie 2025
Sing

The Sum of All Fears
17 iunie 2025
Spider-Man: Across the Spider-Verse
19 iunie 2025
Case 39
20 iunie 2025
The Lesson
21 iunie 2025
Five Nights at Freddy's
October Sky
22 iunie 2025
The Fate of the Furious
23 iunie 2025
Empire Records
24 iunie 2025
The Tutor
30 iunie 2025
Cape Fear
No Hard Feelings
Producții care părăsesc platforma
1 iunie 2025
300
Drinking Buddies
Spider-Man: Into the Spider-Verse
The Mirror Has Two Faces
The Vow
Secretul lui Zorillo
4 iunie 2025
Divergent
The Divergent Series: Insurgent
7 iunie 2025
The Lego Movie
The LEGO Ninjago Movie
8 iunie 2025
Almost Christmas

11 iunie 2025
Addicted
Book Club: The Next Chapter
12 iunie 2025
The Best Man Holiday
15 iunie 2025
Barbie
Black Christmas
Django Unchained
Fatal Attraction
Kingsglaive: Final Fantasy XV
Last Holiday
Maximum Risk
Still Alice
Terminator: Dark Fate
16 iunie 2025
Cold Blood Legacy
Four Good Days
Inglourious Basterds
Red Dragon
Ronaldo
The Dead Don't Die
22 iunie 2025
Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life
The Last Airbender
23 iunie 2025
Fast X
Stalin's Daughter

24 iunie 2025
The Intern
26 iunie 2025
Signs: Sezoanele 1 & 2
28 iunie 2025
The Sacrifice: Sezonul 1
În funcție de negocierile drepturilor de difuzare, pot apărea și alte filme sau seriale pe parcursul acestei luni, fiind posibilă, în unele cazuri, și schimbarea datelor de publicare.