Festivalul Beach, Please!, ajuns la a patra ediție, nu mai este doar un fenomen cultural al tinerei generații, ci și un adevărat motor economic pentru stațiunea Costinești, județul Constanța și, într-o măsură tot mai vizibilă, pentru România. Impactul financiar estimat în 2025: peste 70 de milioane de euro cheltuite doar în afara festivalului, potrivit estimărilor organizatorilor.
„Când am lansat prima ediție a festivalului, știam că putem crea un eveniment de impact pentru publicul tânăr. Ce nu anticipam atunci era amploarea transformării economice pe care o vom genera în regiune. Astăzi, Beach, Please! este un motor de dezvoltare locală și un vector de imagine internațională pentru România”, spune Andrei Șelaru (Selly), co-fondator al festivalului.
De la stațiune sezonieră la hub turistic. „Numărul autorizațiilor de funcționare pentru HoReCa s-a dublat, am încasat 1,25 mil lei doar din această sursă”, spune primarul
Stațiunea Costinești, cunoscută în trecut mai ales pentru turismul de tip tabere de elevi și studenți, a cunoscut o adevărată reinventare în ultimii ani. Numărul actorilor economici locali s-a dublat față de perioada pre-pandemie, potrivit datelor furnizate de administrația locală.
„În ultimii ani, Costineștiul a devenit atractiv nu doar pentru turiști, ci și pentru investitori și antreprenori. Festivalul Beach, Please! a creat o cerere uriașă, care a stimulat apariția de noi unități de cazare, restaurante, cafenele, beach baruri și alte afaceri sezoniere. Impozitele colectate au crescut simțitor și ne-au permis investiții locale în infrastructură și servicii. Numărul autorizațiilor de funcționare s-a dublat, ajungând la peste 700, iar asta a însemnat 1,250,000 lei încasați în bugetul local, doar din această sursă, anul acesta”, declară primarul comunei Costinești, Dumitru Jeanu.
Investiții în infrastructură publică, donații pentru școală și pentru Poliția Locală
Organizatorii festivalului au contribuit activ la dezvoltarea zonei. În 2025, doar investițiile directe în infrastructura de bază (pavaje, canalizare, asfaltări, hidranți) s-au ridicat la peste 3 milioane de euro – investiții realizate de echipa Beach, Please! cu impact pe termen lung pentru întreaga comunitate. În plus, organizatorii au făcut donații importante care au avut impact asupra calității vieții în localitate. ”Organizatorii au donat un microbuz de 17+1 locuri pentru școală, un autoturism Dacia Duster pentru Poliția locală și au au finanțat schimbarea acoperișului școlii din Schitu”, a declarat primarul.
„Festivalul nu este o bulă izolată. Lucrăm în parteneriat cu autoritățile locale, iar toate amenajările realizate rămân în beneficiul stațiunii. Ne dorim ca dezvoltarea să fie sustenabilă, iar Costineștiul să devină un model de regenerare turistică pentru litoralul românesc”, spun reprezentanții organizatorilor.
Turiști din 78 de țări, experiență completă în România
În 2025, peste 15.000 de turiști străini din 78 de țări au participat la festival. Aceștia nu doar că au cheltuit sume considerabile pentru cazare, transport și divertisment, dar au devenit ambasadori informali ai brandului de țară.
„Nu am mai fost în România până acum, dar sunt absolut impresionată”, ”Abia aștept să mă întorc aici”, ”Sunteți atât de norocoși să locuiți în țara asta!”, au fost doar câteva dintre reacțiile participanților din diverse țări ca Mexic, Turcia sau Germania.
Această expunere internațională organică este exact genul de promovare pe care campaniile de branding de țară încearcă să o obțină cu bugete de milioane de euro.
Diversificarea ofertei de cazare
Creșterea cererii a dus și la o diversificare rapidă a ofertei de cazare. De la hosteluri și pensiuni modeste, la vile moderne cu piscină sau apartamente high-end cu design contemporan, Costineștiul oferă astăzi opțiuni pentru toate gusturile și buzunarele.
„Sezonul din acest an a fost cel mai bun de până acum. Am avut rezervări încă de anul trecut, din timpul festivalului, făcute de grupuri de turiști români și străini. Fără Beach, Please!, nu cred că am fi reușit să ne menținem investițiile pe linia de plutire și nici să păstrăm toți angajații și un nivel înalt al serviciilor. Festivalul a adus turiști de calitate, oameni care apreciază un standard pe care ne străduim să-l oferim”, spune Adrian Mazilu, proprietarul unui hotel modernizat în 2022.
Artiști internaționali, producții de milioane
Festivalul a devenit o atracție și pentru artiștii de top din lume. Mulți dintre ei au auzit pentru prima oară de România datorită Beach, Please! și au tratat participarea cu seriozitatea unor evenimente din metropole globale.
Scena principală a fost martora unor producții evaluate la peste un milion de euro fiecare – cu efecte speciale pirotehnice, show-uri de lumini și echipe tehnice complexe aduse special pentru acest eveniment.
„Aș vrea să știți că acesta este cel mai tare concert la care am fost în ultimii ani de zile!,” a strigat de pe scenă ASAP Rocky, unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, nominalizat la premiile Grammy și cap de afiș la cele mai mari festivaluri din lume.
Un model de regenerare economică
Beach, Please! a devenit, în doar patru ani, un model de regenerare economică prin cultură. Stațiunea se transformă, afacerile locale înfloresc, iar comunitatea beneficiază de o vizibilitate internațională fără precedent.
„Orice administrație locală și-ar dori o astfel de colaborare. Festivalul a dovedit că, dacă investești cu cap și creezi o experiență autentică, rezultatele economice vin de la sine”, adaugă primarul Jeanu.
Efect de multiplicare național
Beneficiile nu se opresc în Constanța. Turismul de festival a devenit un motiv de călătorie în România pentru mii de tineri din Europa, SUA, America Latină și Asia. Mulți aleg să prelungească șederea și să viziteze alte orașe din țară – generând un efect de multiplicare valoros.
CIFRE-CHEIE BEACH, PLEASE! 2025
Indicator | Valoare |
Bani cheltuiți de festivalieri în Costinești | 70 milioane euro |
Impact economic total estimat
| 100 milioane euro
|
Investiții în infrastructură (2025) | 3 milioane euro |
Turiști străini prezenți | 15,000 din 78 de țări |
Creșterea numărului de actori economici în zonă | Creștere de 100%. 720 în 2024 față de 360 2021 |
Țări reprezentate de participanți | 78 (inclusiv Franța, Germania, Mexic, Japonia, SUA) |
Buget artiști internaționali/line-up | >10 milioane euro |
Trafic total în 5 zile de festival (români + străini)
Număr participanți unici | ~500,000
155,000 |