SUA au scos România din Programul Visa Waiver.
VEZI AICI ȘI Liderul UDMR, despre România și Trump: Am rămas precum căprioara în faruri
Decizia a fost luată acum de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care intrarea României în acest program a fost anterior unul dintre principalele mesaje de campanie ale liderului PSD, pemierul Marcel Ciolacu.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Astfel, Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, în sensul de a o anula.
Administrația fostului președinte Joe Biden anunțase la 9 ianuarie că admite România în program, afirmând că aceasta a îndeplinit cerințe stricte de securitate, inclusiv încheierea de parteneriate cu autoritățile de aplicare a legii din SUA pentru schimbul de informații privind terorismul și infracțiunile grave.
La acel moment, autoritățile române asigurau că este vorba doar de o mică întârziere, necesară acestei evaluări. Surse diplomatice susțineau că poate fi decisă o amânare de două luni - fix până la alegerile prezidențiale - "din motive de natură tehnică".

Mesajul de la Wshington
"Astăzi, Departamentul de Securitate Internă, în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat desemnarea României în cadrul Programului Visa Waiver (VWP).
Menținerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esențială pentru securitatea noastră națională.
Având în vedere accentul pus de această administrație pe securitatea frontierelor și a imigrației, Secretarul Securității Interne a decis, în consultare cu Secretarul de Stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat", a declarat secretarul adjunct Tricia McLaughlin.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că „România a luat la cunoștință cu regret că Statelor Unite au „luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver”.
„Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waver”, arată ministerul, menționând totodată că „decizia vine în contextul în care autoritățile americane au făcut o prioritate absolută, politică și tehnică, din protecția frontierelor și combaterea imigrației ilegale”.
„Regretăm această decizie având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waver.

Aceasta este însă o decizie politică care este la latitudinea autorităților americane și reflectă prioritățile administrației. România și SUA rămân parteneri determinați să întărească cooperarea în toate domeniile.
Astfel, Guvernul României și ansamblul instituțiilor și autorităților române competente vor continua să facă demersuri diplomatice și tehnice pentru a obține regimul de Visa Waver pentru cetățenii României”, mai transmite MAE.