DOCUMENT Câți studenți străini vin la universități din România și ce studiază. Țările cu cei mai mulți studenți

Social   
DOCUMENT Câți studenți străini vin la universități din România și ce studiază. Țările cu cei mai mulți studenți

Peste 55.000 de studenți străini au absolvit, în ultimii 5 ani universitari complet încheiați (2019-2024), cursuri de licență, masterat și doctorat la universități din România, conform datelor oficiale consultate de Profit.ro. Cele mai căutate studii sunt cele de medicină, iar, exceptând Republica Moldova, care domină de departe numărul studenților străini, țările care au chiar mii de studenți în România sunt Israel, Franța, Germania, Italia, Serbia, Tunisia, Maroc, Ungaria, Grecia și Ucraina. 

Numărul total al absolvenților de studii universitare de licență, care nu dețin cetățenie română a fost în perioada 2019-2024 de 39.649, în timp ce numărul total al străinilor absolvenți de studii universitare de masterat, în aceeași perioadă, a fost de 14.450.

Urmărește-ne și pe Google News

Studiile de doctorat au fost aboslvite, în aceiași 5 ani universitari, de 1.132 studenți străini.

Din totalul studenților străini, 32% (17.666) au beneficiat de finanțare de la bugetul de stat.

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare - de două ori mai mulți decât polonezii CITEȘTE ȘI TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare - de două ori mai mulți decât polonezii

Cei mai mulți studenți străini caută în România universitățile de medicină.

Astfel, universitățile de medicină precum cele din Iași (3.696), București (2.916), Cluj-Napoca (2.472) sau Timișoara (2.198) înregistrează cel mai mare număr de studenți străini.

Mai mult, la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, care între 2019-2024 a întregistrat 3.211 absolvenți străini, are și o extensie a Facultății de Medicină și Farmacie din Enna, Italia, unde se derulează programul de studii – Medicină  în limba română, cu frecvență, toate locurile fiind cu taxă. 

DOCUMENT Sute de angajați din primării și ministere sunt detașați, fără concurs, la ambasade și consulate CITEȘTE ȘI DOCUMENT Sute de angajați din primării și ministere sunt detașați, fără concurs, la ambasade și consulate

Având în vedere legăturile de limbă și istorice, cei mai mulți studenți străini (27.669) au provenit din Republica Moldova.

Excluzând țara vecină, în topul țărilor cu cei mai mulți studenți străini la universități românești se află Israel (4.345), Franța (3.226), Germania (1.579), Italia (1.474), Serbia (1.347), Tunisia (1.294)Maroc (1.223)Ungaria (1.176), Grecia (1.172) și Ucraina (1.026)

TOATE DATELE PRIVIND NUMĂRUL DE STUDENȚI STRĂINI AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
studenți
străini
românia
universități
medicină
țări