Regimul articolelor pirotehnice va fi înăsprit, astfel încât vânzarea, deținerea și utilizarea produselor, la care are acces publicul larg, nu vor mai fi permise decât pentru persoane care au vârsta de cel puțin 18 ani, față de 16 ani cum prevede legea acum. Publicul larg nu va mai putea achiziționa produse precum petarde, în timp ce polițiștii locali vor primi atribuții de sancționare a încălcării legislației în domeniu.
Prevederea din Codul Fiscal prin care utilizarea bunurilor de către o persoană impozabilă într-un domeniu de activitate neimpozabil, atunci când TVA a fost dedusă total sau parțial la achiziția lor, este asimilată unei livrări efectuate cu plată a fost eliminată, conform unui proiect de lege promulgat luni de șeful statului. De asemenea, regimul TVA nu va mai fi aplicat pentru livrarea de bunuri imobile către stat în scopul stingerii unei datorii bugetare, iar șeful Fiscului nu va mai fi cel care va stabili prin ordin propriu criteriile de evaluare a riscului fiscal.
Un articol din ziarul american The New York Times avertizează că economia României s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, în condițiile în care avansul din prezent este bazat în cea mai mare parte pe consum, iar Guvernul este nevoit să taie masiv din bugetele alocate investițiilor pentru a putea susține creșterile salariale anunțate.