Parlamentul a clarificat, adoptând un proiect de lege prin vot final în Camera Deputaților, entitățile și serviciile pentru care se aplică deductibilitatea și scutirea de impozit în cazul abonamentelor pentru facilități sportive. Astfel, regimul fiscal va fi aplicat pentru codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313 - activități ale bazelor sportive, cluburilor sportive și centrelor de fitness, incluisv pentru servicii medicale oferite de acestea.
Guvernul a modificat astăzi legislația privind capacitatea firmelor de a-și deduce din impozit pe profit sau venit sponsorizările acordate, astfel încât să permită acestora să își scadă din taxe și impozite sprijinul acordat pentru cetățenii ucraineni afectați de războiul din Ucraina. Această schimbare are un caracter temporar, până la 31 decembrie, relaxarea condițiilor va viza strict populația ucraineană afectată de conflict, iar donațiile trebuie făcute într-un cont deschis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. De asemenea, o modificare legislativă va permite UNICEF și altor organizații internaționale similare să poată primi în România donații deductibile fiscal fără să fie înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.
Voucherele de vacanță pot fi acordate în sectorul privat tuturor angajaților care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a 6 salarii minim brute garantate pe țară, a transmis ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care a subliniat că aceste cheltuieli ale angajatorului sunt integral deductibile fiscal și a făcut apel la acordarea lor de către companii.
Taxele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar, cât și cheltuielile pentru tabere, excursii și alte activități extracurriculare și extrașcolare ar putea intra în categoria cheltuielilor deductibile, în limita a 7.500 euro anual, inclusiv pentru cei cu venituri din activități independente. De o deducere suplimentară la calculul impozitului pe venit ar putea beneficia și angajații.
Cheltuielile efectuate cu pregătirea teoretică și/sau practică a elevilor și studenților și a altor categorii de persoane, care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare într-un cadru instituționalizat, vor fi tratate drept cheltuieli deductibile, prevede proiectul Guvernului de modificare a Codului Fiscal obținut de Profit.ro. Măsura este introdusă în contextul în care Profit.ro a relatat luni că în Parlament a fost depus un proiect care stabilește că banii cheltuiți de companii pentru formarea profesională a viitorilor angajați vor fi considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit.
Banii cheltuiți de companii pentru formarea profesională a viitorilor angajați vor fi considerați cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, dacă un proiect inițiat în acest sens în Parlament va fi aprobat.