Inflația interanuală în Germania s-a situat în martie 2024 la 2,2%, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel începând din aprilie 2021, a anunțat marți Biroul Federal de Statistică, pe baza cifrelor provizorii, relatează agenția EFE.
Încetinirea activității din sectorul manufacturier german s-a agravat în martie, potrivit indicatorului PMI-HCOB pentru acest sector, elaborat de S&P Global, transmite Reuters.
După Malta în 2021 și Luxemburg anul trecut, Germania a devenit cea mai mare țară din UE care a legalizat consumul de canabis în scop recreațional, cu o reformă care a stârnit atât așteptări, cât și temeri, relatează AFP.
Un partid care se adresează importantei comunități turce din Germania, ”Alianța Democratică a Diversității și Înnoirii” (DAVA), apropiat Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al lui Recep Tayyip Erdogan, se află printre cele 35 de partide și organizații care candidează în alegerile europene din iunie, relatează RFI.
Vânzările cu amănuntul din Germania au scăzut în mod neașteptat în februarie, potrivit datelor oficiale, anulând speranța că consumul privat ar putea ajuta cea mai mare economie a Europei să se redreseze în primul trimestru, transmite Reuters.
Numărul mașinilor electrice în Germania a crescut anul trecut cu aproape 396.000, la aproape de 1,41 milioane, arată datele publicate de Autoritatea Federală de Transport Auto, ceea ce înseamnă că una din 35 de mașini este complet electrică (BEV), transmite DPA.
Numărul șomerilor în Germania a crescut mai puțin decât se estima în martie, deși încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieței forței de muncă, transmite Reuters.
Vodafone va reduce 2.000 de locuri de muncă în Germania, ca parte a planurilor de economisire a 400 de milioane de euro (433 de milioane de dolari).
Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a anunțat că vor fi instituite temporar controale la toate granițele Germaniei pe parcursul Campionatului european de fotbal care are loc în această vară, informează dpa.
Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.
Prețurile la apartamentele și casele din Germania au înregistrat anul trecut cel mai sever declin, cel puțin de la începutul mileniului, valoarea acestora scăzând în medie cu 8,4% comparativ cu 2022, transmite DPA.
Parlamentul german a dat vineri undă verde pentru legalizarea parțială a canabisului pentru uz personal începând de la 1 aprilie, transmite dpa.
Germania a decretat un plan de alertă. În Italia se ia în considerare în prezent o taxă similară.
Economia germană este posibil să fi intrat în recesiune în primul trimestru din 2024, în condițiile în care consumul anemic și cererea industrială slabă au amânat relansarea pentru mai târziu, susține Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) în buletinul să lunar publicat joi, transmite Reuters.
Ministrul german al Finanțelor, Christian Lindner, a declarat că vrea să îi ajute pe fermieri să plătească taxe mai mici prin introducerea așa-numitei „neteziri a veniturilor”, relatează agenția Reuters.
Încrederea investitorilor în perspectivele economiei germane a atins cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul așteptărilor că BCE este pregătită să reducă dobânzile în următoarele luni și a indiciilor pozitive din China, arată rezultatele uni studiu publicat de Institutul de cercetări economice ZEW.
Pensiile în Germania vor crește cu 4,57% de la 1 iulie, a anunțat marți Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale, transmite DPA.
Majoritatea băncilor din Germania și Europa vor putea face față unei crize pe piața imobiliară și a birourilor, cuplată cu o perioadă de slăbiciune a economiei, au declarat oficiali bancari de rang înalt, la o conferință care a avut loc la Frankfurt, transmite DPA.
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor vinde Germaniei un milion de tone metrice de gaz natural lichefiat (GNL) timp de 15 ani începând din anul 2028, a anunțat luni într-un comunicat compania energetică națională din EAU, ADNOC.
Fermierii polonezi au reluat acțiunile de blocare a frontierei cu Germania, interzicând accesul la două importante puncte de trecere, la Swiecko și Gubinek, în continuarea protestelor care vizează reglementările din Pactul verde european și importurile de produse din afara UE, transmite AFP.
Personalul Tesla din Germania va alege un nou consiliu de întreprindere în această săptămână, când sindicatul IG Metall speră să obțină o influență mai mare asupra salariilor și a condițiilor de muncă, după ce a acuzat producătorul american de automobile de prevederi inadecvate referitoare la siguranță, transmite Reuters.
SUA a atins vânzări-record de armament în anul 2023, într-o piață internațională a livrărilor inter-guvernamentale unde deja deținea 40% din total. Aceasta este urmată de Rusia.
Investițiile firmelor străine în Germania s-au situat anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, arată un studiu publicat de Institutul de studii economice IW, temerile privind dezindustrializarea afectând cea mai mare economie europeană, transmite Reuters.
După ce temerile legate de proprietățile imobiliare comerciale din SUA au creat agitație la băncile germane în această lună, mesajul lor a fost clar: nu vă faceți griji, cea mai mare parte a expunerii noastre imobiliare este internă.
Județul Maramureș a fost promovat în cadrul celui mai important târg de turism din lume, ITB Berlin.