Grupul Banca Transilvania și-a majorat profitul net cu 35% în primul trimestru din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut la 1,13 miliarde de lei. Impactul noii taxe bancare este de peste 65 de milioane de lei.
Un tribunal spaniol a anunțat că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântărețe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în țara în care a locuit timp de mai mulți ani, informează AFP.
Nu există nici o dovadă că diferitele instituții ale statului român ar fi acționat în mod coordonat pentru a bloca în mod deliberat proiectul minier aurifer Roșia Montană, se arată în decizia favorabilă României a Tribunalului Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, care a respins în martie pretențiile la despăgubiri de miliarde de dolari ale Gabriel Resources, după o procedură de arbitraj care a durat 9 ani.
Un tribunal din Florida a amânat sine die deschiderea procesului penal al fostului președinte american Donald Trump, acuzat de gestionarea neglijență a unor documente clasificate confidențiale, potrivit unei hotărâri, relatează AFP.
Tesla, producătorul auto al lui Elon Musk, a dat în judecată un producător indian de baterii pentru încălcarea mărcii sale comerciale prin utilizarea numelui ”Tesla Power” pentru a-și promova produsele, solicitând despăgubiri și o ordonanță permanentă împotriva companiei de la un judecător din New Delhi, transmite Reuters.
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanțelor, DNA și pe procurorul Jean Uncheșelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari și în care acesta a fost achitat defintiv la sfârșitul anului trecut.
Statul român, prin ANAF și Ministerul Finanțelor, a demarat recent executarea silită a Gabriel Resources pentru a-și recupera costurile de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj derulate timp de 9 ani la Washington, în urma căreia au fost respinse pretențiile Gabriel Resources la despăgubiri de miliarde de dolari din partea României pentru pretinsa blocare abuzivă a proiectului.
Curtea de apel Cluj a anulat avizul de mediu pentru proiectul aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa.
Pe 8 martie 2024, României i s-a dat câștig de cauză în arbitrajul de 9 ani cu Gabriel Resources, în care statului român i se ceruseră despăgubiri de miliarde de dolari.
Constructorul auto Volkswagen ar putea fi obligat de instață să renunțe la particula ID. pe care o folosește pentru mașinile electrice ale mărcii, din cauza unei dispute de marcă înregistrată. O companie germană susține că a înregistrat acest nume încă din 2013.
Majoritatea celor din primul grup de 96 de potențiali jurați din procesul lui Donald Trump s-au declarat incapabili să îl judece în mod corect și au fost imediat excluși, relatează AFP.
Atunci când viitorii jurați din New York se vor aduna pentru procesul penal al lui Donald Trump în așa-numitul dosar "bani contra tăcere", s-ar putea să fie greu de găsit cineva care să nu aibă o opinie despre omul de afaceri impetuos devenit politician, care a început să-și construiască imperiul imobiliar în Manhattan cu zeci de ani în urmă, relatează Reuters.
Tribunalul București a hotărât să diminueze cu 50% amenzile aplicate în 2023 de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) companiei Dante International, administratorul eMAG, cel mai mare retailer local online. În cuantum de 40.000 euro, sancțiunile au fost aplicate cu argumentul de încălcare de către subsidiara din Ungaria a unor prevederi ale Regulamentului General privind Protecția Datelor.
Magnata imobiliară vietnameză Truong My Lan a fost condamnată la moarte, pentru implicarea sa în cel mai mare caz de fraudă financiară din țară, a informat publicația de stat Thanh Nien, citată de Reuters.
Este cel mai spectaculos proces care a avut loc vreodată în Vietnam, pe măsura uneia dintre cele mai mari fraude bancare pe care le-a văzut vreodată lumea, transmite BBC.
În total 27 de persoane sunt judecate, în Panama, un proces care urma să înceapă în 2021, amânat în mai multe rânduri din diverse motive - în scandalul ”Panama Papers”, care a dezvăluit în 2016 că personalități din întreaga lume au făcut evaziune fiscală și spălare de bani prin intermediul cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, iar între persoanele judecate se află fondatorii cabinetului, Jürgen Mossack și Ramon Fonseca Mora, relatează AFP.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat despre faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru asigurator pe acțiunile Gabriel Resources din cauza căruia compania nu poate vinde acțiunile deținute în proiectul Roșia Montană, că ANAF își face datoria și au fost pornite procedurile legale. „Presupun că și dacă ei câștigau procesul, făceau la fel”, a mai spus șeful Guvernului.
Statul român, prin ANAF, a pus sechestru pe participația de peste 80% din capital deținută de Gabriel Resources la societatea românească Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, pentru a-și recupera costurile de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj derulate timp de 9 ani la Washington, în urma căreia au fost respinse pretențiile Gabriel Resources la despăgubiri de miliarde de dolari din partea României pentru pretinsa blocare abuzivă a proiectului.
Gigantul american nu a intenționat ca Apple Watch să fie compatibil doar cu iPhone, dar nu a reușit să-l facă să meargă cu smartphone-urile care folosesc Android.
Acțiunile Apple au scăzut cu 4,1%, ștergând aproximativ 113 miliarde de dolari din valoarea de piață a gigantului și adâncind declinul bursier de la începutul anului la 11%.
După ce ieri Statele Unite au dat Apple în judecată pentru folosirea unor tactici incorecte cu scopul menținerii poziției dominante pe piață, au început să curgă și reacțiile vis-a-vis de aceasta.
Departamentul de Justiție al SUA și mai multe state americane au intentat joi un proces antitrust împotriva Apple, acuzând compania că monopolizează ilegal piața smartphone-urilor.
Un juriu din Indiana a constatat că producătorul de vehicule electrice Tesla și unul dintre angajații săi au fost parțial răspunzători într-un accident din 2017 între un camion Ford deținut de companie și o motocicletă, care l-a lăsat pe motociclist cu o amputare parțială, desfigurare permanentă și o leziune cerebrală traumatică, relatează CNBC.
490 de milioane de dolari a plătit Apple pentru a ajunge la o înțelegere cu acționarii care au acuzat-o că i-a fraudat.
Comisia Europeană a câștigat un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în care a contestat o decizie a instanței supreme din Marea Britanie din urmă cu 4 ani, care încuviința executarea României de către frații Micula, cetățeni suedezi.