Membrii conducerii Tarom au venituri lunare pornind de la 1.500 euro și urcând până la 5.500 euro, mai mici oricum față de perioada 2012-2016, iar un sfert dintre angajații companiei au venituri nete sub 2.000 lei. Un alt sfert dintre angajați primesc lunar sub 3.000 lei, relevă un document oficial redactat recent și prezentat acum de Profit.ro. După 10 de ani consecutivi de pierderi, Tarom a a previzionat pentru anul 2018 un profit calificat chiar de conducere doar ca ”simbolic”.