Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite a anunțat o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând o companie de administrare a iahturilor și pe proprietarii săi, descriindu-i ca parte a unui sistem corupt care permite elitelor ruse și președintelui Vladimir Putin să se îmbogățească. Compania Imperial Yachts, deținută de Evgeniy Kochman, dar și Maria Zaharova, miliardarul Alexei Mordashov și violoncelistul Serghei Roldugin, vechi prieten al președintelui rus, sunt vizați de noile sancțiuni, relatează The New York Times.
În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
Statele Unite au decis să pună capăt unei excepții care permitea Moscovei să-și achite datoriile în dolari, a anunțatTrezoreria SUA, o decizie care ar putea precipita țara în incapacitate de plată, notează AFP.
Statele Unite ”probabil” că nu vor prelungi scutirea de la sancțiuni occidentale care a permis Rusiei să continue temporar să-și plătească datoria în dolari - și să scape astfel unei intrări în incapacitate de plată -, avertizează secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen, relatează AFP.
Compania de import-export și distribuție de îngrășăminte chimice Gransol Agro SRL din Arad, controlată indirect de ocupanții locurilor 83 și 87 ale topului Forbes al miliardarilor ruși, a câștigat definitiv procesul cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală din ANAF în care a contestat decizia Direcției de a o sancționa cu amendă și confiscare de bani pentru că a cumpărat îngrășăminte de la un combinat de profil din Rusia despre care ANAF a susținut că este controlat de un apropiat al președintelui Vladimir Putin aflat din 2014 pe lista oligarhilor ruși sancționați de UE pentru sprijinirea anexării Crimeei de către Moscova.
Martin Armstrong, cel mai bun analist de cicluri de sentiment, avertizează că războiul din Ucraina se va escalada și va deveni mondial la începutul anului viitor. Guvernele statelor vestice ar dori să mascheze deficitele bugetare cronice, impasul datoriilor și falimentul sistemului de pensii din Europa, antrenând o conflagrație planetară. Băncile centrale au pierdut controlul asupra economiei. Urmează o perioadă de penurie. Capitalurile vor migra către America. Ce se va întâmpla cu lanțurile de aprovizionare și ce vor face bursele.
Livrările de petrol din SUA către Europa au urcat, în aprilie, la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 6 ani, în contextul în care cumpărătorii caută alternative la țițeiul rusesc.
NATO și UE au cedat în fața dominației SUA, afirmă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în opinia căruia toate țările consideră că nu merită să asculte decât de Washington, relatează DPA, care citează un interviu pentru televiziunea italiană Mediaset, preluat de agenția oficială rusă de presă TASS.
Ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei face parte din negocierile de pace dintre Moscova și Ucraina, care „nu merg bine”, dar care continuă zilnic prin videoconferințe, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Sky News.
Statele Unite au anunțat o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a războiului declanșat în Ucraina. O bancă comercială rusă, ”o rețea globală de peste 40 de persoane și entități conduse de oligarhul rus vizat de SUA, Konstantin Malofeev”, industria criptomonedelor, precum și peste 600 de cetățeni ruși sunt vizați, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezorerie al SUA, relatează CNN.
Șocul pe lanțul de producție manufacturier pentru industria cipurilor și măsurile de decuplare a internetului ale guvernelor autoritare împing industria IT către atomizare. Modelul giganților transnaționali este în pericol.
Serviciul Federal de Administrare Fiscală al SUA a suspendat schimburile de informații cu autoritățile fiscale ale Rusiei în încercarea de a împiedica Moscova să colecteze impozite și de a opri finanțarea războiul împotriva Ucrainei, a anunțat Departamentul de Trezorerie al SUA, conform Reuters.
Statele Unite, Uniunea Europeană și G7 își coordonează acțiunile pentru o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv o interdicție americană privind toate investițiile noi în această țară, ca răspuns la atrocitățile armatei ruse în Ucraina, potrivit unui oficial al administrației Biden.
Acțiunile producătorilor americani de cărbune cresc puternic pe bursa de la New York marți, după ce Uniunea Europeană a anunțat interzicerea importurilor din Rusia.
Începând de marți, Rusia nu își mai poate achita datoriile externe cu dolarii deținuți în băncile americane, a anunțat Departamentul Trezoreriei SUA.
Motivația blocării a fost aceea că, potrivit ANAF, TMK Artrom este controlată indirect, prin intermediul entității TMK Steel Holding Limited din Cipru, de către omul de afaceri rus Dmitri Pumpianski, inclus pe 10 martie de Consiliul UE pe lista persoanelor sancționate din Rusia.
Cotațiile petrolului scad puternic în prima parte a tranzacțiilor joi, pe fondul informațiilor potrivit cărora SUA analizează eliberarea a până la 180 milioane de barili din rezerva sa strategică, cea mai mare cantitate de la înființarea rezervei, în urmă cu aproape 50 de ani.
Președinția Ucrainei a contractat firma americană de avocatură Morrison & Foerster LLP pentru a-i oferi consultanță și reprezentare în raporturile sale cu Guvernul Statelor Unite pe subiectul sancțiunilor economice internaționale împotriva Rusiei ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, atât cele impuse de SUA, cât și cele dictate de UE și Marea Britanie.
Mai multe grupuri de companii cu activități în România au în prezent în derulare, din postura de debitoare, linii și facilități de credit contractate de la subsidiare occidentale ale celor mai mari bănci din Federația Rusă, Sberbank și VTB Bank, ambele controlate de statul rus și supuse sancțiunilor economice internaționale după invazia asupra Ucrainei ordonată de Kremlin, împrumuturi pentru care au depus ca garanții și active românești.
Statele Unite ale Americii anunță noi sancțiuni care vizează aproximativ 300 de membri ai Dumei de Stat a Federației Ruse și peste 40 de companii rusești din domeniul apărării, a declarat un înalt oficial al administrației Biden, relatează CNN.
Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden anticipează că, vineri, SUA va anunța un acord cu țările Uniunii Europene pentru reducerea dependenței acestora de sursele energetice rusești.
Indicii bursieri americani au scăzut miercuri, pe fondul creșterii cotațiilor petrolului, care alimentează îngrijorările legate de accentuarea inflației.
Moscova a anunțat că îi va expulza pe diplomații americani din Rusia, se arată într-un comunicat emis de Ministerul rus de Externe, conform Interfax.
SUA vor să umilească, să divizeze și într-un final să distrugă Rusia, a declarat miercuri Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, în prezent adjunct al secretarului Consiliului Securității Rusiei, promițând că țara sa nu va permite niciodată să se întâmple așa ceva, relatează Reuters.
SUA au înființat un grup de lucru internațional pentru a vâna și a pune mâna pe bunurile elitelor și oligarhilor ruși, transmite BBC. Din acest grup fac parte Australia, Marea Britanie, Canada, Japonia, Germania, Franța, Italia și Comisia Europeană, potrivit Departamentului de Trezorerie al SUA. Membrii grupului au primi o listă de 50 de persoane asupra cărora să-și concentreze investigațiile.