Micii producători de legume și fructe din județul Timiș vor avea la dispoziție, din acest an, un prim centru de depozitare a produselor, amenajat în comuna Tomnatic.
Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alin Popoviciu, a declarat că marfa va fi preluată de marile lanțuri de magazine din Timișoara și nu numai, oferindu-le consumatorilor fructe și legume proaspete în supermarketuri, iar micilor producători, șansa de a avea piață de desfacere asigurată, scrie Agerpres

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Prin funcționalizarea Centrului de colectare legume-fructe de la Tomnatic este stimulată producția locală de legume și fructe inclusiv pentru export, dar și dezvoltarea interesului pentru înființarea de noi plantații de pomi fructiferi și culturi de legume, dezvoltarea și extinderea celor existente, promovarea de noi soiuri de fructe și legume, în contextul schimbărilor climatice.
Centrul este prevăzut cu un spațiu pentru procesare, există și facilități frigorifice, echipamente de sortare și de ambalare.
'Am discutat zilele trecute inclusiv cu lanțurile mari de magazine, care vor să vină în următoarea perioadă să vadă dacă există posibilitatea de a prelua marfa din acel centru și în ce condiții. Mai sunt și alți doi privați chiar din zonă, interesați să-l preia și să-l facă funcțional, să coaguleze tot ceea ce înseamnă producători agricoli din zonă, care să depoziteze acolo recoltele de legume și fructe proaspete. Până acum merge bine', a explicat Alin Popoviciu.
Administrația județeană are ca obiectiv, de aproape un deceniu, crearea unor centre agroalimentare pentru încurajarea producătorilor autohtoni. Astfel de centre ar urma să fie create și dezvoltate și în celelalte bazine legumicole din Timiș, beneficiari urmând să fie micii producători din zona Gottlob - Lovrin - Tomnatic și cei din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș.
În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă. Anul acesta, producțiile micilor fermieri vor fi preluate de centrul de la Tomnatic.
Centru de colectare legume și fructe de la Tomnatic este finalizat și recepționat, se întinde pe o suprafață de 11.500 de metri pătrați și a costat administrația județeană 24 de milioane de lei.

Centrul va fi scos la licitație pentru închirierea spațiilor, pentru valorificarea lui în beneficiul producătorilor locali și al comunității, după ce, săptămâna trecută, consilierii județeni și-au dat votul în acest sens.
Obiectivul dispune de dotări moderne, de la mașini de periat, spălat și uscat legumele și fructele până la bandă transportoare pentru fructe, bandă transportoare cu sistem de aliniere a fructelor, linie electronică prevăzută cu un gradator electronic cu stivuitoare din cauciuc pentru clasificarea fructelor în funcție de greutate, diametru și culoare, gestionare electronică pentru greutate, sistem de control al ieșirii.
Timișul este o zonă agricolă cu puternice bazine legumicole unde se cultivă, între altele, ardei, pătlăgele vinete, tomate, castraveți, pepeni, fasole, varză. În plantațiile pomicole se cultivă mai ales meri și pruni, dar și peri, caiși, cireși sau nuci.
