Peste 100 de șoferi Bolt au ieșit pe stradă la Oradea, pentru a protesta.
Invocă condiții tot mai greu de suportat: comisioane ridicate, tarife mici și lipsa unui dialog real cu platforma.

Majoritatea celor prezenți sunt înregistrați direct pe platformă, fie ca persoane fizice autorizate, fie prin microîntreprinderi.
Printre ei, și o tânără care lucrează de ani buni ca șofer, iar de o vreme și-a extins afacerea cu o flotă de 10 mașini.
„Plătesc impozite, contribuții, taxe la zi. La mine poate veni mâine ANAF-ul, că sunt în regulă cu toată contabilitatea. Dar, cu tot ce se întâmplă, riscăm să tragem pe dreapta”, spune ea, citată de eBihoreanul.

„Nu mai rămâne nimic!”
Problema Ioanei este, de fapt, problema tuturor celor care au ieșit în stradă. Protestatarii reclamă comisionul de 25% perceput de companie, pe care îl consideră exagerat, mai ales în contextul în care, spun ei, anul trecut acesta era de doar 10%.
La nemulțumiri se adaugă și modul de calcul al distanței de preluare a clienților - făcut „aerian”, nu în funcție de traseul real parcurs pe șosea - ceea ce înseamnă, în practică, curse mai lungi decât cele plătite, arată sursa citată.
În același timp, șoferii atrag atenția că taxele către stat au crescut semnificativ în ultima perioadă, afectând suplimentar veniturile deja diminuate.

O altă sursă majoră de frustrare este valoarea tarifului minim, care se ridică acum la 13 lei - o sumă care, spun protestatarii, nu acoperă nici măcar costurile de bază. „Firmele de taximetrie au tarife duble. În plus, majoritatea clienților Bolt beneficiază de promoții de 50% pentru cinci curse pe săptămână. Din 13 lei, cât face o cursă, clientul plătește 6,5 lei. Efectiv, nu mai rămâi cu nimic”, a declarat un șofer prezent la protest.
Pe lângă aspectele financiare, participanții la protest cer și îmbunătățirea calității serviciului. Una dintre solicitările lor vizează scăderea pragului de vârstă pentru mașinile acceptate în platformă. „RAR-ul permite și mașini mai vechi de 15 ani. Noi ne-am dori un prag de maximum 10 ani, pentru a crește calitatea serviciului oferit clienților”, a spus un alt conducător auto.
În Oradea sunt înregistrați aproximativ 3.000 de șoferi Bolt, dintre care circa 1.500 sunt activi în platformă.
Bolt are peste 200 de milioane de utilizatori în peste 50 de țări și peste 600 de orașe din Europa și Africa.

Compania este prezentă în România cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei.
Bolt este lider de piață în România, compania activând în peste 40 de orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.