Energy Distribution Services (EDS), unul dintre cei mai mari traderi de energie electrică din România, cu încasări de peste 2 miliarde lei anul trecut și mai mult de 4 miliarde lei în 2023, având activitate semnificativă și pe piața furnizării către clienți finali noncasnici, a reclamat la Curtea Constituțională (CCR) toate prevederile legale prin care, din 2021 încoace, statul român a plafonat prețurile facturate de furnizori consumatorilor, plafonare care ia sfârșit de la 1 iulie, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Sesizarea de neconstituționalitate înregistrată recent pe rolul CCR a fost făcută într-un proces de contencios administrativ în curs, intentat în octombrie 2024, în care EDS cere Guvernului și Ministerului Finanțelor despăgubiri de peste 231 milioane lei, plus dobânzi.

Potrivit datelor din dosar, analizate de Profit.o, suma solicitată ca despăgubiri ar reprezenta ″beneficiul nerealizat de către EDS în perioada februarie 2022 - prezent, calculat ca diferență dintre prețul agreat prin contractele de furnizare de energie electrică și gaze naturale în vigoare, încheiate cu consumatorii noncasnici, și prețul facturat consumatorilor noncasnici, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare, cu deducerea sumelor decontate efectiv de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Energiei (…)″.
Compania de trading și furnizare susține că legislația plafonării încalcă mai multe articole din Constituție, printre care pe cele privind dreptul de proprietate, libertatea economică, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și așezarea justă a sarcinilor fiscale.

EDS este controlat în proporții egale, de câte 50% din capital, de către frații Sorina Liana Mirea și Costin Alexandru Mirea.
Sorina Liana Mirea, care este administratorul EDS, mai este asociat și conducător unic al producătorului de energie regenerabilă Vatech Consulting, ce deține și operează 2 parcuri fotovoltaice, cu putere instalată cumulată de 13,44 MW.
Vatech Consulting a Sorinei Liana Mirea a fost una dintre firmele de profil ale căror reclamații au dus la declararea ca neconstituțională, în noiembrie anul trecut, a supraimpozitării impuse producătorilor de energie, prin contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, din care statul plătește compensațiile cuvenite furnizorilor pentru plafonare.
Sorina Liana Mirea. Sursă foto: contul public Linkedin

CCR a publicat doar foarte recent, după aproape 7 luni, motivarea deciziei în care a statuat că este neconstituțională supraimpozitarea cu 100% a veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie din tranzacții angro de vânzare efectuate la prețuri de peste 450 lei/MWh, iar ulterior 400 lei/MWh.
Curtea a precizat că, în conformitate cu jurisprudența sa, sub aspectul aplicării în timp a deciziei, statul va plăti despăgubiri numai producătorilor care au invocat excepția de neconstituționalitate anterior publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, precum și celor care au cauze pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect restituirea sumelor de bani aferente suprataxei plătite până la data publicării deciziei.
Încasările bugetare din contribuția la Fondul de Tranziție Energetică s-au ridicat la peste 18 miliarde lei (circa 18,4 miliarde lei) în mod cumulat, în 2022, 2023 și 2024, bani care au fost folosiți la compensarea furnizorilor de energie și gaze pentru costurile plafonării prețurilor finale la consumatori. Aici intră și ce s-a încasat din supraimpozitarea traderilor, însă cel mai probabil sumele de la aceștia sunt nesemnificative în raport cu totalul. Și, de altfel, și suprataxarea tradingului a fost atacată la CCR, care nu s-a pronunțat încă.

Cât privește prevederile legale de plafonare a prețurilor, pe rolul CCR se mai află în prezent mai multe sesizări de neconstituționalitate, printre care cea a furnizorului de energie electrică și gaze naturale E.ON Energie România, controlat de grupul german de utilități omonim, care a cerut de asemenea despăgubiri, după cum a relatat Profit.ro.
Plafonarea prețurilor finale facturate consumatorilor de energie ia sfârșit de la 1 iulie 2025, ofertele furnizorilor pentru perioada de după liberalizare fiind prezentate de Profit.ro aici și aici.
Persoanele singure cu venit net lunar de maxim 2.574 lei, familiile cu venit net lunar/membru de cel mult 1.784 lei, precum și alte categorii de consumatori casnici de electricitate aflați în sărăcie energetică vor beneficia de sprijin de la stat, sub forma unui tichet de valoare denumit tichet de energie, pentru a-și plăti facturile de curent electric, după eliminarea plafonării, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro.