Societatea israeliană NSO Group a fost condamnată de către un juriu din Oakland, în California, să plătească despăgubiri în valoare de aproape 168 de milioane de dolari Meta cu privire la piratarea unor telefoane prin mesageria WhatsApp, relatează AFP.
Această perocedură se încheie după cinci ani, arată news.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
NSO a contestat legalitatea procesului până la Curtea Supremă.
Jurații au acordat Meta 444.719 de dolari cu titlul de reparații și 167,25 de milioane de dolari ca despăgubiri punitive.
Meta acuza NSO de faptul că și-a plasat în 2018 și 2019 programul de spionaj Pegasus pe aproximativ 1.400 de telefoane mobile prin internediul WhatsApp, fără ca șefii mesageriei să știe.
Întreprinderea israeliană a permis astfel unuia dintre clienții săi să spioneze discuțiile și datele persoanale ale proprietarilor acestor smartphone-uri.
Meta - care se numea la acea vreme Facebook - a detectat manevra, a implementat protecții suplimentare cu scopul de a-l împiedica și a semnalat faptele autorităților.

”Veridctul de azi (marțI) este o etapă importantă în favoarea protecției datelor personale și securității”, a comentat Meta într-un comunicat publicat pe site.
Este vorba despre ”prima victorie împotriva dezvoltării și folosirii de programe de spionaj ilegale”, a subliniat grupul cu sediul la Menlo Park, în California, proprietarul WhatsApp.
Acordarea de despăgubiri punitive va acționa ca o ”descurajare crucială” a unor ”fapte ilegale” vizând întreprinderi și persoane, salută Meta.
NSO Group, contactat de AFP, a sugerat că va face apel împotriva acestei hotărâri, evocând ”un capitol în plus al unui lung proces judiciar”.

În cazul unei condamnări definiitive și aplicării hotărârii, acest dosar ar putea aplica o lovitură financiară foarte dură NSO, a cărui cifră de afaceri anuală era estimată în 2021 la 230 de milioane de dolari.
”Suntem convinși că tehnologia noastră joacă un rol esențial în împiedicarea crimelor și terorismului și este folosită în mod responabil de către agenții guvernamentale pe care le autorizăm”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului israelian.
50.000 DE PERSOANE SUPRAVEGHEATE
The Wall Street Journal (WSJ) dezvăluie că piratarea telefoanelor prin WhatsApp a fost realizată în contul unor state europene, care supravegheau un suspect aflat în legătură cu gruparea Statul Islamic (SI), suspectat de pregătirea unui atac de Crăciun.

Potrivit anchetatorilor, citați de cotidianul american de afaceri, Meta a încetinit înaintarea anchetei prin faptul că a dezvăluit în mod public supravegherea și că a avertizat individual 1.400 de persoane urmărite - inclusiv pe principalul suspect.
NSO este acuzat de mai mulți ani de faptul că a permis supravegherea de către guverne a unor activiști, jurnaliști și opozanți.
În iulie 2021, o anchetă de presă coordonată a mai multor publicații a dezvăluit o listă de peste 50.000 de nume ale unor persoane care ar fi fost supravegheate cu ajutorul programului Pegasus.