Retailerul de bricolaj Leroy Merlin România, parte a grupului francez Adeo – deținut de familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franța, anunță deschiderea celui de-al 23-lea magazin din România și al doilea din municipiul Iași.
Inaugurarea va avea loc pe 18 iunie, în cadrul centrului comercial Mall Moldova, pe un teren cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați.

Recent, Leroy Merlin a anunțat că își mută sediul central în Floreasca Park și își dublează spațiul de birouri, tranzacția anunțată anterior de Profit.ro.
Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere semnate în 2025 pe sectorul birourilor.
În România funcționează 23 magazine Leroy Merlin, cu aproape 3.500 de angajați în 16 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Pitești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște și Arad.
Leroy Merlin a înregistrat o cifră de afaceri de circa 3,3 miliarde de lei în 2024, potrivit anunțurilor publice făcute de reprezentanții companiei.

Leroy Merlin este membră a grupului Adeo, deținut de Asociația Familială Mulliez, care mai deține grupul Auchan, Kiabi, Decathlon, Norauto, Pimkie, Boulanger și altele.
Asociația Familială Mulliez a fost fondată în 1955 de Gerard Mulliez, al șaptelea cel mai bogat om din Franța, cu o avere estimată la 28 miliarde de euro în 2024 de către revista franceză Challenges.