Aeroportul din Budapesta își suspendă activitatea din cauza unei furtuni puternice

Auto/Transporturi   
Aeroportul din Budapesta își suspendă activitatea din cauza unei furtuni puternice

Aeroportul din Budapesta și-a suspendat temporar operațiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunțat operatorul aeroportuar într-un comunicat, relatează Reuters.

„Furtuna puternică a afectat și Aeroportul Internațional Ferenc Liszt. Din cauza resturilor de pe piste, acestea au fost închise din motive de siguranță, iar operațiunile aeroportului au fost suspendate temporar”, se arată în comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Aeroportul a mai informat că apa a pătruns și în acoperișul sălii de plecări a terminalului 2A, care a fost ulterior golită, iar toate procedurile de check-in au fost mutate la terminalul 2B.

Aeroportul precizează că nu au existat victime în urma pagubelor provocate de furtună.

Pachetul fiscal, prezentat în Parlament. Sinteza tuturor măsurilor pe care Guvernul își asumă răspunderea pentru a reduce imensul deficit bugetar CITEȘTE ȘI Pachetul fiscal, prezentat în Parlament. Sinteza tuturor măsurilor pe care Guvernul își asumă răspunderea pentru a reduce imensul deficit bugetar

Ungaria a fost afecatată luni de o furtună puternică ce a doborât copaci în capitală și a îngreunat traficul.

De asemenea, furtuna a provocat daune semnificative căilor ferate din jurul lacului Balaton, a declarat luni compania Mávinform pentru MTI. Pe linia principală de la Balaton și Győr, pasagerii au fost nevoiți să schimbe trenul cu autobuze.

Rafalele de vânt au atins 150-170 de kilometri pe malul nordic al lacului Balaton rupând firele electrice, în timp ce pe malul sudic au căzut copaci pe calea ferată.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroport budapesta
furtuna
zboruri suspendate