Divizia auto a Google devine o companie separată, numită Waymo

Divizia auto a Google devine o companie separată, numită Waymo
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 13 dec 2016

Alphabet, compania-mamă a Google, a decis să separe divizia dedicată dezvoltării unei mașini fără șofer, cunoscută sub numele Project X, într-o companie separată, numită Waymo, a anunțat, marți, gigantul american.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua companiei, care va funcționa sub “umbrela” Alphabet, este așteptată să înceapă să genereze venituri în curând, scrie MarketWatch.

John Krafcik, care s-a ocupat până acum de divizia auto a Google, va deveni CEO-ul Waymo.

„Este un indiciu al maturității tehnologiei noastre. Ne putem imagina tehnologia noastră autonomă fiind utilizată în diferite domenii: ride-sharing, transporturi, logistică și chiar utilizarea pe mașini personale sau licențierea către producătorii auto ”, afirmă  Krafcik.

Informațiile privind separarea diviziei auto au fost publicate în cursul zilei de The Information, înainte de a fi confirmate oficial.

General Motors cumpără un start-up care dezvoltă tehnologii pentru mașinile fără șofer, după o investiție similară în ianuarie CITEȘTE ȘI General Motors cumpără un start-up care dezvoltă tehnologii pentru mașinile fără șofer, după o investiție similară în ianuarie

Sursele The Information au afirmat și că Google ar fi renunțat la dezvoltarea unei mașini fără șofer sub marcă proprie, fără vola și pedale, și ar fi decis să se reorienteze spre parteneriate cu producători auto tradiționali. Totodată, compania ar intenționa să lanseze, până la finele anului viitor, un serviciu de transport care să folosească mașini autonome. Aceste planuri nu au fost, deocamdată, confirmate.

Google lucrează de peste șase ani la dezvoltarea unor mașini fără șofer. Modelele autonome dezvoltate de companie au fost testate până acum pe o distanță totală de circa 3,2 milioane de kilometri pe drumurile din Statele Unite ale Americii.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
fara sofer. masini autonome
alphabet
waymo