FOTO Volkswagen nu face față comenzilor pentru noul SUV, rivalul lui Sandero Stepway/Renault Kardian

Auto/Transporturi   
FOTO Volkswagen nu face față comenzilor pentru noul SUV, rivalul lui Sandero Stepway/Renault Kardian

Volkswagen a prezentat în primăvara acestui an cel mai nou și, totodată cel mai mic SUV din gama sa, Tera, cu o lungime aproape identică cu cea a lui Sandero Stepway. Startul pre-comenzilor a adus un număr foarte mare de clienți, iar acum compania germană spune că nu poate ține ritmul cu producție.

Volkswagen Tera este răspunsul pe care compania germană l-a dat Renault pe piețele sud-americane, în special în Brazilia, acolo unde Renault Sandero s-a vândut foarte bine și unde Renault Kardian a preluat acest rol în portofoliul mărcii franceze, anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Schimbare istorică SUA - UE. Teoretic, Dacia ar putea vinde mașini clienților americani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare istorică SUA - UE. Teoretic, Dacia ar putea vinde mașini clienților americani

Cu o lungime similară cu Kardian (4,10 metri față de 4,11 metri Kardian și 4,09 metri Sandero Stepway), VW Tera ocupă un segment în care marca germană nu avea un produs adecvat, cel al SUV-urilor subcompacte sub 4,20 metri, dar în care cererea era foarte mare.

Mașina a fost destinată piețelor în care clienții sunt extrem de sensibili la preț, lucru care se vede în nivelul de intrare în gamă: 16.600 de euro, un preț care în Europa nu mai poate fi văzut pe nicio mașină nouă, cu excepția celor de la Dacia.

De altfel, Renault Kardian se vinde în Brazilia cu prețuri ce încep de la 17.800 euro.

OFICIAL Programul Rabla, relansat. Valoarea voucherelor, redusă CONFIRMARE CITEȘTE ȘI OFICIAL Programul Rabla, relansat. Valoarea voucherelor, redusă CONFIRMARE

Prezentată în premieră în luna  martie, în timpul carnavalului de la Rio, VW Tera s-a bucurat de o primire extrem de bună din partea clienților brazilieni, care au făcut 12.000 de rezervări în prima oră de la deschiderea listei de pre-comenzi, în urmă cu o lună.

Acum, startul comenzilor a generat o listă de așteptare de 90 de zile pentru a intra în posesia mașinii, chiar dacă aceasta este fabricată în uzina braziliană din Taubate, pe aceeași linie cu Polo.

În plus, interesul major pentru Tera a atras clienți noi și pentru celelalte SUV-uri de mici dimensiuni ale VW, Nivus și T-Cross, ceva mai scumpe.

Mișcări importante pe piața de mașini electrice din Europa: Tesla a fost depășită de Renault, BYD a urcat peste Volvo CITEȘTE ȘI Mișcări importante pe piața de mașini electrice din Europa: Tesla a fost depășită de Renault, BYD a urcat peste Volvo

Tera este echipată cu motoare de 1.0 litri, aspirat, de 84 CP sau TSI, de 116 CP, care pot funcționa cu etanol, un carburant uzual în această țară.

Modelul germanilor este strâns legat de Skoda Kylaq, produs de cehi în India, pe platforma A0 destinată acestei piețe. Chiar dacă folosesc componente comune, informațiile de până acum arată că pentru moment nu există planuri ale VW pentru a vinde Tera și în India, însă acest lucru nu ar fi exclus în viitor.

De asemenea, există confirmarea faptului că mașina va fi produsă și în Africa de Sud, pentru a fi vândută pe alte piețe, unde va concura Renault Kardian.

FOTO Volkswagen nu face față comenzilor pentru noul SUV, rivalul lui Sandero Stepway/Renault Kardian

FOTO Volkswagen nu face față comenzilor pentru noul SUV, rivalul lui Sandero Stepway/Renault Kardian
viewscnt
Afla mai multe despre
vw tera
suv vw
sandero stepway
renault kardian