Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 24%, în luna aprilie 2025, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce autoturismele full electrice au raportat o diminuare de 70% și o cotă de piață de 2,2%, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Potrivit sursei citate, autoturismele, care reprezintă aproximativ 83% din total piață, au înregistrat, în intervalul de referință, un volum de 9.910 de unități, scrie Agerpres.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 53,9% în scădere cu 14,8% față de luna aprilie a anului trecut, urmat de Clasa C - cu o cotă de 25,7% (-36,2%) și Clasa B - cu o cotă de 14,1% (-22,4%).
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna aprilie 2025, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 44,3%, până la o pondere de 24,8%, în timp ce motorizările pe motorină au scăzut cu 26,1% (pondere de 9,5%).
Conform datelor oficiale, autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid au raportat o creștere a înmatriculărilor de 10%, ajungând la o pondere de 28,8% din totalul pieței de autoturisme.
Pe de altă parte, autoturismele 'electrificate', respectiv cele electrice - care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate (BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) - dețin, în a patra lună a acestui an, o cotă de piață de 54,9%.

În acest context, autoturismele full electrice dețineau, în aprilie, o cotă de 2,2% din piață, comparativ cu 5,5%, în aprilie 2024, în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețin o cotă de piață de 5,4% (în aprilie 2024 aveau 3,3%).
În primele patru luni ale anului 2025, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring - cu 1.022 de unități și o scădere de 31,4%, de la un an la altul, Tesla Model 3 (cu 175 de unități) și Leapmotor T03 (cu 134 de unități).
Pe segmentul autoturismelor Plug-In, podiumul este ocupat, în ordine, de Ford Kuga - cu 199 de unități (8,7% față de aprilie 2024), Volkswagen Golf (177 de unități) și Mercedes Benz GLC (130).
De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Dacia Duster - cu 1.124 de unități, model urmat de Toyota Corolla - cu 995 de unități, și Toyota RAV4 - cu 932 de unități.
Vehiculele comerciale ușoare și minibus au înregistrat, în aprilie 2025, o scădere de 31,6%, față de luna aprilie a anului anterior, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus au raportat o diminuare de 33%. Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele patru luni din acest an, un volum de 281 de unități, față de 230 de exemplare, în aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, înmatriculările de vehicule comerciale grele și bus au scăzut cu 33,4%, aprilie 2025 vs aprilie 2024, din care vehiculele comerciale grele peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează un recul de 24%.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile este o organizație non-profit, înființată în anul 1994, membră a Organizației Mondiale a Constructorilor de Automobile - OICA, din 1996.