Planurile Dacia pentru următorii cinci ani vor fi anunțate în a doua jumătate a acestui an, în cadrul unui eveniment pe care conducerea Renault Group îl pregătește. Dar până atunci aflăm noi informații referitoare la viitoarele modele pe care Dacia le va lansa, o bună parte dintre acestea urmând să fie mașini electrice.
Dacia va urma două direcții importante pentru a-și dezvolta și înnoi gama în anii care urmează, după cum reiese din declarațiile lui Denis le Vot, CEO al mărcii Dacia. Francezul care conduce marca de aproape patru ani spune clar că Dacia este interesată în continuare de segmental C, dar începe totodată electrificarea pe bandă rulantă.

“Vom continua așa, pentru că în segmental mare (n.r. segmentul C) sunt alte forme de caroserie care ne sunt accesibile și veți vedea cum venim cu noi caroserii în acest segment mare”, spune Le Vot într-un podcast realizat de săptămânalul Autocar din Marea Britanie. Totodată șeful Dacia subliniază că “a venit timpul ca Dacia să-și electrifice gama”, în direcția mobilității accesibile și foarte accesibile. El confirmă atât lansarea noii generații Sandero, în 2027, cât și a viitorului automobil de segment A, care va înlocui Spring.
“Sandero va avea definitivate caracteristicile tehnice și de design în acest an”, spune le Vot, potrivit Autocar, iar Spring va beneficia de reducerile de costuri pe care le generează echipa tehnică a Renault din China, o cooperare între Ampere și specialiști chinezi, care dezvoltă simultan și viitorul Renault Twingo.
Denis le Vot a reamintit care sunt argumentele pe care se bazează Dacia în planurile sale de dezvoltare, începând cu creșterea foarte mare a prețurilor în ultimul deceniu. În plus, șeful Dacia a subliniat faptul că Bigster reușește să atragă clienți care au mai deținut anterior un SUV compact.

“Acum cinci – șase ani vindeam 300.000 de mașini și aveam un grad de loialitate de 70%. Acum vindem 700.000 de mașini și avem același grad de loialitate. Avem cei mai loiali clienți, dar, și mai important, câștigăm clienți în fiecare zi. În Marea Britanie, 90% dintre clienți vin de la alte mărci mai clasice din piață și cumpără versiunea cea mai scumpă, hibrid”, mai spune Denis le Vot.
„Marchează un punct de cotitură pentru istoria Dacia”, spune Le Vot despre Bigster, la finalul tututor interviurilor descrise de el cu expresia „din studio în studio în Londra”. „A fost o plăcere să fiu în UK astăzi, să vorbesc cu televiziunile despre Dacia și despre cel mai noi model, Bigster”.
„Da, este ceva nou, dar rămâne un adevăr pentru ceea ce suntem. Reflectă puternic valorile noastre și dă peste cap segmentul C-SUV, oferind cumpărătorilor de mașini mari, de familie, o mașină robustă, bine echipată, cu mare valoare pentru prețul plătit, pe care au căutat-o mult timp” a transmis Denis le Vot pe social-media.
Dacia a lansat în ultimii doi ani noile SUV-uri Duster și Bigster și pregătește pentru acest an lansarea facelift-urilor Sandero - Jogger - Logan. De asemenea, noi motorizări mild-hybrid, inclusiv cu cutie automată și cu tracțiune 4x4 vor fi introduse pe unele dintre modele, începând cu Bigster.

În 2026, ar trebuie să asistăm la dezvăluirea noilor modele compacte, derivate din Bigster, iar în 2027 la premiera viitorului model electric de segment A, dar și a noii generații Sandero, care va primi, probabil în 2028, propulsia electrică. Un SUV Duster electric ar urma să apară doar după 2030, dar înainte de asta un facelift ar putea fi programat pentru 2028.
Singurul model despre care nu s-a mai auzit nimic, deși au existat o serie de speculații, este un posibil SUV subcompact, mai mare decât Stepway și mai mic decât Duster.