Traficul pe ultimul tronson rămas în lucru al drumului expres DEx12 Craiova – Pitești va fi deschis în câteva zile.
Lucrările de racordare la Autostrada A1 la sud-est de Pitești sunt aproape gata.

Odată deschisă circulația pe această porțiune, întreaga șosea de mare viteză va fi dată în trafic, iar șoferii vor putea circula neîntrerupt de la Craiova și până la Constanța doar pe drum expres sau autostradă.
Tronsonul 4 din DEx12 construit de UMB a fost inaugurat parțial anul trecut, iar ultima porțiune de circa 13 kilometri, inclusiv joncțiunea cu A1, va fi dată în trafic acum.

Surse din Ministerul Transporturilor au declarat pentru HotNews că circulația va fi deschisă vineri, 25 iulie, dacă toate lucrurile decurg conform planului, iar ultimele lucrări rămase de executat nu trenează.
În prezent, constructorul mai are elemente de finisare la nodul rutier cu A1, componenta de pe Tronsonul 4 care a întârziat cel mai mult. Lucrările la nodul rutier și la pasajul peste A1 au început serios abia în această primăvară.
Cea mai lungă porțiune continuă de șosea de mare viteză: Craiova – Constanța
Deschiderea circulației pe ultimii 13 kilometri din DEx12 înseamnă că întreaga șosea de mare viteză de 121 de kilometri va fi dată în trafic, iar șoferii vor putea circula neîntrerupt de la Craiova și până la Constanța doar pe drum expres sau autostradă, după ce și în Sudul Capitalei s-a deschis recent ultima porțiune din A0 Sud care permite ocolirea pe direcția est-vest a Bucureștiului.

Mai exact, din Craiova la intersecția cu A1 șoferii vor avea la dispoziție 121 km de drum expres, pe A1 până la intersecția cu Autostrada de Centură Sud A0 a Capitalei sunt 85 de kilometri, pe A0 Sud urmează alți 48 de kilometri, iar pe A2 șoferii vor parcurge alți 200 km. La Constanța, șoferii pot intra pe A4 (Centura Constanței), la nord de intersecția cu A2 având 14 km, iar la sud până la Agigea și în port alți 10 km.
Practic, pe traseul Craiova – Pitești – București – Constanța – Agigea/Port șoferii au la dispoziție 468 de kilometri de șosea de mare viteză – cea mai lungă distanță continuă pe șosele de mare viteză din țară.
Cea mai circulată porțiune de autostradă din România, la intersecția A1 cu DEx12
Autostrada A1 București – Pitești este cea mai circulată porțiune de autostradă din România.
Conform datelor CESTRIN, între București și Pitești circulă zilnic în medie între 30.000 și 40.000 de vehicule.

Mai exact, pe porțiunea de A1 dintre Cățeasca (DJ703B) și Bradu (DN65B), unde se află nodul rutier dintre A1 și DEx12, media zilnică anuală (MZA) este de peste 44.000 de vehicule, cea mai mare cifră înregistrată pe toate sectoarele de autostradă din țară.
Spre comparație, pe Autostrada Soarelui, pe primul sector la ieșire din București MZA-ul este de 27.764 de vehicule. Pe A3, lângă Capitală, pe primul sector după intersecția cu Centura Capitalei, MZA-ul este de 24.846 de vehicule.