Noua formă a ajutorului de stat constând în exceptarea marilor consumatori industriali de energie electrică de la o parte (75% sau 85%) din cota obligatorie de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producătorilor de energie regenerabilă vine la pachet cu întrebarea - cine va suporta costurile scutirii: furnizorii de electricitate, producătorii de curent verde sau ceilalți consumatori?
Ordonanța de urgență de la finalul lunii trecute, prin care schema de ajutor de stat, instituită inițial în 2014, a fost atât modificată, cât și prelungită până în 2031, a suferit la rândul său modificări în Senat, una dintre ele fiind aceea că răspunsul la întrebarea de mai sus este lăsat în seama ANRE. Ultimul cuvânt îl va avea Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, conform analizei Profit.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
″În vederea menținerii echilibrului financiar și a tratamentului neutru pentru furnizorii de energie electrică, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) elaborează, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență un mecanism de ajustare a obligației anuale de achiziție de certificate verzi, astfel încât aceasta să reflecte modificările survenite în urma exceptării noilor categorii de consumatori finali″, este unul din amendamentele aprobate de camera superioară a Parlamentului, la inițiativa comisiilor Economică și de Energie.
Potrivit inițiatorilor, fără un mecanism de ajustare corespunzător, există riscul apariției unor dezechilibre semnificative în piața de energie electrică, furnizorii de energie urmând să suporte costuri suplimentare pe care nu le pot transfera către consumatori.

″Furnizorii de energie au achiziționat certificate verzi pentru anul 2025 în baza cotei obligatorii stabilite anterior, iar în urma aplicării noii scheme, o parte dintre consumatorii finali nu vor mai suporta acest cost. Consecințele imediate sunt: excedentul de certificate verzi nevalorificabile, pierderi financiare directe pentru furnizori, distorsiuni concurențiale și dezechilibru financiar între participanții la piață.
Este esențial ca furnizorii, care nu sunt beneficiari direcți ai schemei de ajutor de stat, să nu suporte efecte negative colaterale ale acesteia. Astfel, este necesar și echitabil să se introducă un mecanism de ajustare, elaborat de ANRE, care să coreleze obligația anuală de achiziție de certificate verzi cu modificările intervenite prin exceptarea noilor categorii de consumatori″, este argumentul acestora.

De la 1 ianuarie 2025, cota estimată de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producției de energie regenerabilă, obligatorie pentru furnizorii de energie și cu costuri suportate de consumatori, a crescut marginal, de la 0,4946974 certificate verzi/MWh la 0,496 certificate verzi/MWh, conform unui ordin ANRE. Impactul în prețul energiei a urcat astfel de la circa 0,0719 lei/kWh plus TVA la aproximativ 0,0721 lei/kWh plus TVA.
Pentru 2024, ANRE a stabilit cota obligatorie de achiziție de certificate verzi pe baza consumului final de energie electrică, diminuat cu o cantitate exceptată de 7.355,3518 GWh din perioada respectivă.

O altă modificare a OUG aprobată de Senat stipulează introducerea codului CAEN 3100 – Fabricarea de mobilă pe lista celor eligibile pentru scutire.
″Producătorii români de mobilă și produse din lemn se confruntă cu presiuni atât pe partea de cheltuieli aferente producției (creșterea costurilor), cât și pe partea de vânzări. Astfel, creșterea prețurilor la energia electrică afectează cu de la 9% la 25% costurile totale și majorarea succesivă a salariului minim pe economie fără corespondent în productivitate sunt factorii principali care au dus la cheltuieli suplimentare. De asemenea, cererea de mobilă pe piețele UE s-a diminuat pe fondul conflictului din Ucraina, incertitudinii evoluției economiei germane amenințate de spectrul recesiunii, mai nou de instabilitatea politicii comerciale americane – toate conduc la imaginea unei fragilități a industriei de fabricare a mobilei (...).
Trebuie menționat că multe companii din industria mobilei din vestul Europei folosesc componente fabricate în Estul și Sud-Estul Europei sau din afara UE, realizând frecvent doar operații de finisare și montare, ceea ce conduce în mod evident la un consum redus de energie electrică (așadar nu este un sector supus unor riscuri semnificative), spre deosebire de companiile românești, care produc mobila de la buștean sau cherestea până la produsul finit, procese complexe de fabricație care antrenează consum de energie comparativ mult mai mare″, a fost argumentul Comisiilor din Senat, însușit de plen.

Pe de altă parte, după cum a relatat Profit.ro, și fabricanții de automobile din România, în frunte cu Dacia, au solicitat autorităților de la București să fie incluși pe lista beneficiarilor ajutorului de stat, însă au fost refuzați chiar cu argumentul că lista cu coduri CAEN eligibile nu ține de decizia politică internă, ci este prevăzută expres de legislația UE, mai precis de Orientările din 2022 ale Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie (CEEAG).
În cazul producătorilor de mobilă, includerea lor în rândul sectoarelor exceptate a fost făcută în baza prevederii din Orientări care stipulează că un sector sau un subsector care nu este inclus între cele cu risc semnificativ va fi considerat în egală măsură eligibil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate și ca statele membre să demonstreze acest lucru cu date reprezentative la nivelul Uniunii, verificate de un expert independent și bazate pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi care începe cel mai devreme în 2013.
Ambele modificări ale OUG cu ajutorul de stat constând în exceptarea unor mari consumatori industriali de energie de la o parte din obligația de achiziție de certificate verzi au fost propuse inițial în avizul Consiliului Economic și Social (CES) asupra ordonanței. Unul dintre principalii membri ai CES este Confederația Patronală Concordia, din care fac parte atât Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), ce reprezintă inclusiv furnizorii de energie electrică, cât și Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Președintele Concordia este Dan Șucu, fondatorul, proprietarul și conducătorului grupului Mobexpert.