Prețul gazelor pe piața internă spot a sărit de 200 de lei/MWh, ca urmare a evoluției ascendente a prețurilor pe piețele europene, dar și a intrării în revizie a unor sonde operate de cel mai important producător intern, Romgaz, deținut în proporție de 70% de statul român, conform datelor analizate de Profit.ro.
Prețul mediu al gazelor cu furnizare în ziua de joi a urcat la 205,8 lei/MWh, cu 3,2% peste cotația zilei precedente, de 199,5 lei/MWh.
Prețurile de peste 200 de lei/MWh sunt extrem de rare în această perioadă, după încheierea sezonului de iarnă consumul scăzând puternic.
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Comparativ cu prețurile înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, de aproximativ 135 lei/MWh, cele din prezent sunt cu 50% mai ridicate
Deprecierea leului din perioada dintre cele 2 tururi ale alegerilor prezidențiale a făcut ca, în euro, prețul de pe piața pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) să se situeze la 40,57 euro/MWh, puțin peste prețul gazului cu livrare în ziua următoare de pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, de 40,4 euro/MWh.
Evoluția din ultima lună a prețului gazelor pe piața pentru ziua următoare operată de BRM
Producția internă de gaze a scăzut la rândul său marginal, de la 250 GWh/zi, la 240 GWh, surse Profit.ro precizând că în această perioadă au intrat în revizie câteva unități de producție Romgaz.
În această perioadă, scăderea consumului intern este parțial compensată de majorarea volumelor injectate în depozite.

Joi, România înmagazina 7,9 milioane mc de gaze, majoritatea din producția internă, dar și din import. În România intrau în această zi, via Bulgaria, 9,4 milioane mc, și ieșeau 6,7 milioane mc, din care 4,5 în Ungaria și 2,2 în Republica Moldova.
Producția internă, importurile, exporturile și înmagazinările de joi, 22 mai
Restul de 2,7 milioane mc erau fie consumate, fie înmagazinate.

România are în prezent un grad de umplere a depozitelor de 39,5% (13,3 TWh), mult sub cel din aceeași zi a anului trecut, de 63% (21,3 TWh).