Furnizarea de cash către clienți nu va mai fi o obligație pentru magazine, ci doar o posibilitate

Furnizarea de cash către clienți nu va mai fi o obligație pentru magazine, ci doar o posibilitate

Sursa: quanyou888

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 6 sep 2016

Magazinele nu vor mai fi obligate să acorde, la cerere, până la 200 de lei bani lichizi clienților care nu au bani cash asupra lor și știu că vor avea nevoie ulterior de numerar, așa cum a decis în primăvară Parlamentul, ci doar vor avea această posibilitate. La solicitarea președintelui Klaus Iohannis, care a cerut ca noua regulă să fie reanalizată, Senatul a decis astăzi ca acordarea de cash să reprezinte doar o posibilitate pentru magazine, nu o obligație.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procedura va fi posibilă din prima zi a anului viitor.

Operațiunea îl scutește pe client, în special pe cel din orașe mici sau de la țară, de căutarea unui bancomat din care să scoată bani cash pentru un magazin care nu acceptă plata cu cardul și va avantaja magazinele, în opinia inițiatorilor, prin creșterea rulajului financiar. 

Avansul este evidențiat distinct pe bonul fiscal și nu poate depăși 200 de lei. Tranzacțiile privind avansul în numerar sunt asimilate retragerii de numerar din bancomat, iar comisioanele aferente tranzacțiilor vor fi stabilite conform contractelor în vigoare între părți.

Comercianții vor putea percepe de la titularul cardului o sumă de până la 1% din valoarea avansului acordat.

Profit Financial Forum: Operatorii de plăți online vor restricționarea cash-ului la firmele de curierat CITEȘTE ȘI Profit Financial Forum: Operatorii de plăți online vor restricționarea cash-ului la firmele de curierat

În cazul în care numerarul aflat la dispoziția comercianților nu acoperă suma solicitată de către utilizatorul de card, clientului i se poate oferi suma disponibilă pentru astfel de operațiuni. Aceasta pentru a da posibilitatea comerciantului de a dispune de numerar și pentru alte operațiuni, precum restul la plată.

La rândul lor, băncile acceptante de carduri sunt obligate, la solicitarea comercianților, în baza contractelor încheiate în acest scop, să instaleze terminale de plată la toate locurile de vânzare ale acestora, în termen de maximum 30 de zile de la formularea solicitării.

Băncile acceptante de carduri sunt obligate să asigure infrastructura și dotările proprii necesare, în vederea ordonării plăților prin intermediul mijloacelor moderne de plată și a
realizării transferului între contul de card și contul beneficiarilor sumelor plătite, precum și pentru acordarea de avansuri de numerar la terminalele de plată, în termen de maximum 90 de zile.

Practic, așa cum Profit.ro a anunțat în toamna anului trecut, magazinele care vând cu amănuntul și acceptă să li se plătească prin card bancar vor putea acorda unui client, dacă cere, bani cash până la 200 de lei, pe care îi vor recupera de pe cardul bancar al acestuia. Clientul care știe că, după ce iese din centrul comercial, va merge la un alt magazin unde nu poate plăti cu cardul va avea astfel asupra lui bani lichizi, fără să mai fie obligat să găsească un bancomat. 

Impactul Legii \ CITEȘTE ȘI Impactul Legii "51% produse românești": Toate contractele din retail trebuie renegociate imediat, marii furnizori sunt favorizați, implicațiile fiscale majorează costurile

Suma acordată clientului va fi scrisă distinct pe bonul fiscal, pentru inspectorii Fiscului.

De asemenea, comercianții cu amănuntul care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei au obligația de a accepta ca mijloc de plată și cardurile de debit și credit. Până acum, obligația de a accepta ca mijloc de plată și cardurile de debit și credit erau impuse comercianților cu amănuntul care realizează anual o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.

Guvernul nu s-a opus acestui sistem, rezumându-se să întrebe Banca Națională dacă astfel de tranzacții pot fi acceptate. Răspunsul băncii a venit prompt: se poate cu mici condiții, iar cel puțin două bănci sunt deja pregătite să furnizeze acest serviciu de avansuri de numerar.

Astfel, într-un document transmis de la cabinetul prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, se arată că magazinele trebuie să opteze pentru a da bani clienților, nu să fie obligate, și că ar fi bine să existe și o analiză cost-beneficiu, precum și o consultare cu Banca Central Europeană, actele normative ale BNR neîmpiedicând însă un astfel de sistem, denumit "cash-back" în practica internațională. Recomandarea acestuia nu a fost însă acceptată de parlamentari, avansul fiind legiferat ca obligație, inclusiv cu impunerea amenzii pentru nerespectare.

viewscnt
Afla mai multe despre
magazine
cash
bancomat