Amendă pentru Bitdefender. "Divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane, cel puțin, nume, prenume și adresă de e-mail!"

IT&C   
Amendă pentru Bitdefender. "Divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane, cel puțin, nume, prenume și adresă de e-mail!"

Compania de soluții de securitate informatică Bitdefender, controlată de familia de antreprenori Florin și Măriuca Talpeș, a primit o amendă GDPR în valoare de 10.000 euro din partea autorității românești pentru protecția datelor personale.

Amenda a fost aplicată din cauza unei erori de programare sau implementare a operațiunii de actualizare a serviciului de analiză a securității e-mail-urilor, fiind dezvăluite un număr semnificativ de date cu caracter personal ale clienților către terți, conform instituției de stat.

Urmărește-ne și pe Google News
Spotify atinge venituri operaționale record CITEȘTE ȘI Spotify atinge venituri operaționale record
Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Investigația a fost finalizată în luna aprilie 2025, fiind demarată ca urmare a transmiterii de către Bitdefender a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal.

Potrivit Autorității pentru protecția datelor, firma nu a pus în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate și nu a realizat testarea, evaluarea și aprecierea periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru garantarea securității prelucrării datelor, incluzând capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare.

"În acest context, precizăm că această situație a condus la divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane vizate, cel puțin, nume, prenume și adresă de e-mail", arată Autoritatea.

SURPRIZĂ IFC investește în Druid CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ IFC investește în Druid

Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în peste 170 de țări și birouri pe toate continentele. Grupul are în total peste 2.000 de angajați la nivel mondial, cei mai mulți dintre aceștia fiind în România. În 2023, grupul a raportat venituri totale de 391 milioane de dolari.

La nivel local, firma Bitdefender SRL a făcut în 2023 afaceri de peste 1,02 miliarde lei, înregistrând o pierdere de peste 122 milioane lei, cu un număr mediu de 1.538 salariați, conform ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor.

Amintim că sancțiunile Autorității de Protecție a Datelor Personale pot fi contestate în instanță.

viewscnt
Afla mai multe despre
amendă
bitdefender