Investitorii străini au cumpărat în luna mai obligațiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro

Financiar   
Investitorii străini au cumpărat în luna mai obligațiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro

Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele americane, potrivit unei analize Citi bazate pe date ale Băncii Centrale Europene (BCE), citată de Reuters.

Acesta este cel mai mare volum lunar de intrări nete în obligațiuni cu maturități mai mari de un an din 2014 încoace, semnalând o reorientare a capitalului global dinspre piața americană către active europene.

Urmărește-ne și pe Google News
GRAFIC Indicele celor mai lichide acțiuni românești a bătut în retragere după un elan susținut de 5 sesiuni consecutive de creșteri CITEȘTE ȘI GRAFIC Indicele celor mai lichide acțiuni românești a bătut în retragere după un elan susținut de 5 sesiuni consecutive de creșteri

”Această dinamică ar putea reflecta o substituție a activelor denominate în dolari”, au transmis analiștii Citi într-o notă către clienți, indicând că fluxurile de portofoliu sugerează o schimbare sistematică în alocarea globală, scrie News.ro.

Reorientarea capitalului de pe piețele americane către cele europene a devenit una dintre temele dominante ale anului 2025, pe fondul incertitudinilor geopolitice și economice generate de administrația Trump.

Confruntările președintelui american cu aliații tradiționali ai SUA în privința comerțului și securității, precum și atacurile repetate la adresa Rezervei Federale, au afectat percepția investitorilor asupra siguranței titlurilor de stat americane.

În contrast, obligațiunile din zona euro au avut o evoluție mai stabilă, ceea ce le-a sporit atractivitatea ca instrumente considerate sigure. De exemplu, randamentele obligațiunilor americane pe 30 de ani au crescut cu 40 de puncte de bază din 2 aprilie – data la care Trump a anunțat tarifele de tip ”Ziua Eliberării” – în timp ce echivalentele germane au urcat cu mai puțin de 20 de puncte.

DECIZIE Veți primi SMS sau e-mail cu serviciile medicale CITEȘTE ȘI DECIZIE Veți primi SMS sau e-mail cu serviciile medicale

Totuși, analiștii Citi au remarcat că acest val de intrări din mai a fost precedat de ieșiri de aproximativ 12 miliarde de euro în aprilie, explicabile printr-o perioadă de de-risking imediat după anunțul tarifar.

”Prin urmare, este important să așteptăm datele pentru luna iunie, care vor fi publicate pe 18 august, înainte de a trage concluzii definitive”, au precizat analiștii.

viewscnt
Afla mai multe despre
obligațiuni
zona euro