Masa monetară a crescut în august cu 10,8%, la peste 78 miliarde euro

Masa monetară a crescut în august cu 10,8%, la peste 78 miliarde euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2018

Masa monetară în sens larg a crescut în luna august, față de aceeași lună a anului trecut, cu 10,8%, până la 365,22 miliarde lei (78,35 miliarde euro), potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Față de luna iulie, aceasta a crescut cu 1,3% (1,1% în termeni reali), iar în raport cu august 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,8% (5,4% în termeni reali), scrie News.ro

Masa monetară în sens restrâns, formată din numerarul aflat în circulație în afara sistemului bancar și depozitele overnight, a crescut cu 11,8% în august 2018 față de august 2017, până la 221,85 miliarde lei (47,6 miliarde euro).

LISTA Teraplast, Therme, Borsec, Vrancart, Prodplast, Automobile Dacia, Bosch, Maspex cer ajutor de stat CITEȘTE ȘI LISTA Teraplast, Therme, Borsec, Vrancart, Prodplast, Automobile Dacia, Bosch, Maspex cer ajutor de stat

Numerarul aflat în circulație, în afara sistemului bancar, a crescut cu 9,3% în august 2018 față de august 2017, până la 66,4 miliarde lei (14,25 miliarde euro).

Totodată, depozitele overnight (conturi curente, depozite la vedere) au avansat cu 12,9%, până la 155,45 miliarde lei (33,36 miliarde euro).

În plus, depozitele cu durata inițială de până la doi ani inclusiv, unde sunt incluse și depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv, au avansat cu 9,2%, până la 143,22 miliarde lei (30,74 miliarde euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
masa monetara
bnr