Fondul Proprietatea recâștigă întâietatea la BVB

Acțiunile FP au avut astăzi primul rulaj al pieței regular, transferurile pe acest emitent ridicându-se la 10,8 milioane lei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Fondul Proprietatea recâștigă întâietatea la BVB

Acțiunile FP au avut astăzi primul rulaj al pieței regular, transferurile pe acest emitent ridicându-se la 10,8 milioane lei.

Emitentul cu cea mai bună lichiditate de la Bursa de Valori București în ultimii ani, Fondul Proprietatea (FP) a revenit astăzi pe primul loc în topul tranzacțiilor, după ce în cele mai multe ședințe din această toamnă a fost surclasat de acțiunile bancare sau de titlurile Romgaz. Prețul volumelor sporite, echivalentul a 10,81 milioane lei, a fost o coborâre a cotației cu 0,61%, până la nivelul de 0,812 lei/acțiune.

Scăderea pe titlurile FP a influențat și dinamica indicelui financiar BET-FI, care a pierdut 0,36%, până la valoarea de 30.147,41 puncte într-o zi în care titlurile SIF au consemnat evoluții divergente. Prin contrast, indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, a urcat cu 0,43%, până la nivelul de 7.020,61 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus, a avut o apreciere comparabilă, de 0,41%.

Pe locul doi în topul rulajelor, cu schimburi însumând 7,14 milioane lei, s-au situat acțiunile Băncii Transilvania (TLV), care, cu un avans de 0,83%, până la prețul de 2,43 lei/acțiune, au avut a doua sesiune pozitivă consecutivă. Acțiunile băncii încercă să recupereze pierderea consistentă de săptămâna trecută, când investitorii au reacționat la votarea în Parlament a așa-numitei legi a "dării în plată", care le permite debitorilor cu probleme să repudieze datoriile predând cheile imobilului-garanție.

O mișcare similară s-a înregistrat și pe titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), însă într-o măsură mai mică atât în dinamică (aprecierea a fost de 0,52%), cât și în volume (echivalente cu 2,09 milioane lei).

Tot pe o tendință de revenire s-au aflat și acțiunile Romgaz Mediaș (SNG), care s-au apreciat cu 1,44%, până la prețul de 28,1 lei/acțiune, după ce abia atinseseră minimul de la listarea lor în noiembrie 2013, de 27,7 lei/acțiune.

În rest niciun alt emitent de la cota BVB nu a mai depășit o valoare a tranzacțiilor de un milion de lei. Ar fi de reținut tendința pozitivă generală a acțiunilor energetice ale căror indice s-a apreciat astăzi cu 0,72%. Tot la acest capitol menționăm și o tranzacție specială realizată pe piața deal cu 100.000 de acțiuni Transelectrica (TEL) la prețul de 28,05 lei/acțiune, ceea ce ridică valoarea schimbului la 2,8 milioane lei.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0903 -0.0024-0.05 %
1 USD4.3905 -0.0077-0.18 %
1 GBP5.8560 +0.0104+0.18 %
1 CHF5.4664 +0.0059+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite