Indicele TA 35 al celor mai lichide acțiuni tranzacționate la Tel Aviv au atins noi valori record, trendul de creștere fiind robust chiar și în cele 12 zile marcate de schimburi de rachete cu Iranul, relevă datele analizate de Profit.ro.
Bursa din Israel sfidează etapa în care a fost sub bombardamentul rachetelor iraniene și escaladează noi maxime istorice. Indicele TA 35 de la Tel Aviv a atins noi valori-record, în zona de 29.60 de puncte, pe o tendință accelerată pe termen scurt și care nu a fost întreruptă nici de conflictul de 12 zile cu rivalul strategic din Orientul Mijlociu.
Ieri, aprecierile au fost generalizate. Acțiunile Bank Leumi, societatea cu cea mai mare capitalizare de la cota bursei israeliene, a câștigat 1,05%. Dinamica a fost superioară pentru ICL Israel Chemicals (+1,58%) și pentru compania NICE Ltd. din domeniul software (+1.69%).

O altă companie cu procentaj mare în structura indicelui, Elbit Systems, din sectorul industriei militare, a crescut cu 0,33%.
Avansul a fost de 0,69% pentru titlurile companiei Phoenix Holdings, din domeniul imobiliar și al asigurărilor, care se află pe maximele istorice.
Sunt mișcări care au adus indicele celor mai lichide acțiuni israeliene pe noi culmi, într-o mișcare susținută care vine încă din luna aprilie.
Media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) și media mobilă simplă de 8 zile (SMA8), care în analiza tehnică desemnează momentum, au susținut acest impuls fără retrageri și care arată intrări constante de capital, așa cum se vede pe graficul atașat.
Remarcabil, avansul bursei istraeliene nu este rezultatul unei iluzii monetare, a unei devalorizări a șechelului. Dimpotrivă, moneda națională a rezistat bine la momentul schimbului de rachete cu Iranul, ceea ce trădează fluxuri de capital ale nerezidenților.

Acțiunile Bank Hipoalim au câștigat 0,94%, iar titlurile companiei Camtek, din sectorul semiconductorilor, au avansat cu 0,14% pe un impuls bursier care pare a ignora distrugerile din timpul conflictului care acum este într-o fază de încetare a focului.
Rachetele au afectat rafinăria de la Haifa, care prelucrează 2 treimi din carburantul țării, activitatea acesteia fiind oprită.
Institutul de cercetări militare Wiezmann din Tel Aviv a fost, de asemenea, distrus.
Clădiri din parcul tehnologic din Ber’sheva, unde este inclusiv o investiție Microsoft, au fost puternic avariate.
Portul din Haifa a suferit un incendiu care a pârjolit zona danelor și rachetele au explodat în zona facilităților de pe lângă sediul Mossad, din Tel Aviv.
Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Teva Pharmaceuticals, brand internațional, au suferit o corecție de 0,25%, un declin apropiat, de -0,23%, având acțiunile societății Mizrahi Tefahot, din domeniul banking, care au atins maxime istorice nu mai departe de luna mai.