FBI avertizează că inteligența artificială este folosită de actori rău intenționați pentru a imita vocea unor oficiali americani de rang înalt

IT&C   
FBI avertizează că inteligența artificială este folosită de actori rău intenționați pentru a imita vocea unor oficiali americani de rang înalt

Actori rău intenționați se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligența artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obțină acces la conturile personale ale acestora, a avertizați FBI, relatează CNBC.

Escrocii trimit mesaje vocale false încercând să „stabilească o relație, înainte de a obține acces la conturile personale”, a declarat agenția, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Digi Communications își majorează veniturile și baza de clienți în T1 2025: Noile noastre piețe înregistrează deja evoluții promițătoare CITEȘTE ȘI Digi Communications își majorează veniturile și baza de clienți în T1 2025: Noile noastre piețe înregistrează deja evoluții promițătoare
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Multe dintre țintele acestei scheme sunt „actuali sau foști înalți funcționari ai guvernului federal sau de stat din SUA și contactele acestora”, potrivit FBI.

„Dacă primiți un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneți că este autentic”, a avertizat FBI.

Începând de luna trecută, escrocii „trimit mesaje text și mesaje vocale generate de inteligența artificială - tehnici cunoscute sub numele de smishing și, respectiv, vishing - care pretind că provin de la un înalt oficial american, în încercarea de a stabili relații înainte de a obține acces la conturile personale”, a explicat FBI.

Comunicatul precizează că, printre altele, escrocii obțin accesul la aceste conturi trimițând țintelor lor linkuri malițioase, despre care susțin că vor muta conversațiile pe o platformă de mesagerie separată. Accesând conturile personale sau guvernamentale ale oficialilor americani, actorii rău intenționați ar putea apoi să țintească alți oficiali sau asociați ai acestora prin utilizarea informațiilor furate, arată FBI.

„Informațiile de contact obținute prin scheme de inginerie socială ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru a se da drept persoane de contact pentru a obține informații sau fonduri”, a declarat FBI.

Sub Trump, giganții din domeniul tehnologiei adoptă viziunea \ CITEȘTE ȘI Sub Trump, giganții din domeniul tehnologiei adoptă viziunea "America pe primul loc"

Comunicatul nu precizează ce oficiali americani au fost imitați, dar spune că „multe” dintre țintele schemei sunt „actuali sau foști înalți funcționari ai guvernului federal sau de stat al SUA și contactele acestora”.

FBI nu a răspuns imediat solicitării CNBC de a oferi detalii suplimentare cu privire la amploarea și originea potențială a escrocheriei vishing.

FBI a avertizat anterior că infractorii folosesc inteligența artificială generativă pentru a realiza noi scheme de fraudă financiară la scară mai largă. O astfel de tehnologie poate fi utilizată pentru a genera text, imagini, audio și video pentru a păcăli potențialele victime să trimită bani, să cadă pradă șantajului sexual și multe altele.

Conform datelor FBI, primele trei infracțiuni informatice din 2024 au fost phishingul, extorcarea și încălcarea securității datelor cu caracter personal.

Persoanele în vârstă au suferit cele mai mari pierderi - aproape 5 miliarde de dolari, arată datele.

Și poliția canadiană a avertizat că folosirea inteligenței artificiale pentru a înșela pe cineva la telefon este o nouă abordare a escrocilor, infractorii folosind programe de inteligență artificială pentru a se da drept apropiați ai victimelor lor. Potrivit poliției, escrocii pot folosi scurte clipuri cu vocea unei persoane, găsite online, pentru a recrea vocea persoanei respective într-un apel fraudulos. Acest tip de escrocherie este o variantă modernă a celebrei escrocherii comune cunoscute sub numele de „metoda accidentul”, care implica de obicei o persoană care suna victima și se dădea drept o rudă cu probleme, care are nevoie de bani pentru a scăpa dintr-o situație dificilă.

viewscnt
Afla mai multe despre
fbi
inteligența artificială