Investiție de 150.000 de euro, lanțul de produse agro-alimentare Agroland deschide primul magazin în format MEGA din județul Ialomița.
Grupul antreprenorial românesc Agroland, activ în retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, continuă extinderea rețelei de magazine prin inaugurarea unei noi unități în format MEGA în Slobozia.
Magazinul în regim propriu inaugurat astăzi a presupus o investiție de aproximativ 150.000 de euro, sumă care nu include stocul de marfă.
„Ialomița este un județ în care ne-am integrat treptat și în care ne bucurăm de sprijinul unei comunități active. Odată cu deschiderea acestui nou magazin format MEGA în Slobozia, consolidăm prezența Agroland în regiune și reconfirmăm angajamentul nostru de a investi local și de a crea locuri de muncă.
Estimăm pentru această unitate vânzări de peste 800.000 de euro în 2026 și un trafic mediu zilnic de aproximativ 150 de clienți”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al grupului Agroland și care deține 68,29% din titlurile societății.

Noul magazin este situat în centrul comercial Park Plaza din Slobozia și dispune de o suprafață de 300 mp. Totodată, înlocuiește vechiul magazin tradițional și oferă o gamă extinsă de peste 2.800 de produse, de la articole pentru grădinărit și creșterea animalelor, până la produse pentru îngrijirea animalelor de companie.
Este cel de-al 33-lea magazin Agroland MEGA la nivel național și primul în acest format din județul Ialomița, ceea ce marchează o nouă etapă în strategia de extindere a rețelei. Magazinul funcționează de luni până vineri în intervalul orar 08:00-20:00 și în weekend cu program sâmbata: 8:00 - 18:00 și duminica: 8:00 - 16:00.
În T2 2025, cele 92 de magazine proprii Agroland au înregistrat 696.000 de clienți, o creștere de 19% față de aceeași perioadă din 2024. Valoarea medie a bonului a rămas constantă, la 92 de lei. Pe întregul semestru I din 2025, rețeaua a atras, în total, în magazine proprii și francize, 2 milioane de clienți (+20% față de S1 2024), iar bonul mediu a fost de 88 de lei.
Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri. În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare rețea – peste 240 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.

Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducție și stațiile de incubare, și în viitor linia de abatorizare. Agroland Agribusiness administrează distribuția de inputuri agricole, tradingul de cereale, producția și selecția de semințe, urmând ca până la sfârșitul anului să integreze și fabricile de furaje.
Acțiunile Agroland Business System și Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând din 2021, sub simbolul AG și respectiv AAB. La ultimul preț de închidere de 1,4600 lei/acțiune, al titlurilor Agroland, capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 131,37 milioane lei (25,85 milioane euro).