Izvoare de petrol care țâșnesc din straturi de roci având peste 10 milioane de ani vechime, în localitatea Beciu, au fost transformate recent într-o atracție turistică a Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, după ce anterior fenomenul natural fusese sesizat autorităților ca un accident de mediu.
Pe raza comunei Scorțoasa din județul Buzău este întâlnit un fenomen geologic rar atât în România, cât și la nivel european. Este vorba despre un afloriment natural de petrol aflat în satul Beciu, locul în care în mod spectaculos, petrolul iese la suprafață în stare brută, scrie Agerpres.

4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
'Acest fenomen reprezintă mai mult decât o simplă curiozitate naturală. Este o dovadă vie a bogăției geologice a Subcarpaților de Curbură, un patrimoniu natural ce merită protejat, studiat și pus în valoare în mod responsabil. Aflorimentul de petrol de la Beciu este parte a identității noastre locale, o moștenire a naturii pe care o transmitem generațiilor viitoare. Primăria Scorțoasa, în parteneriat cu specialiști în protecția mediului și în geologie din cadrul Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, urmărește îndeaproape evoluția fenomenului, asigurându-se că acesta nu prezintă riscuri pentru comunitate. În același timp, dorim să integrăm acest obiectiv într-un proiect mai amplu de promovare a turismului geologic și ecologic în zonă, alături de atracții precum vulcanii noroioși de la Beciu, Pâclele Mari și Pâclele Mici, Focul Viu sau Trovanții din Ulmet', informează Primăria Scorțoasa.
Potrivit autorităților locale, izvoarele de petrol au generat inițial îngrijorări, specialiștii fiind sesizați de posibilitatea unui accident de mediu în zonă, ținând cont de istoricul comunei strâns legat de exploatarea țițeiului. Ulterior, în urma unor cercetări, s-a dovedit că petrolul a ieșit la suprafață în urma unui fenomen natural.
'Amenajarea izvoarelor de petrol s-a realizat cu îndrumarea Asociației Ținutul Buzăului, inițial în urma unor să spunem reclamații ca fiind un accident de mediu dar care s-a dovedit în urma unor cercetări ale specialiștilor OMV Petrom și ai Gărzii de Mediu că de fapt este un fenomen natural, un afloriment care se manifestă din cele mai vechi timpuri și care consider că trebuia pus în valoare. Aici era locul în care cetățenii veneau, își făceau mici săpături unde se acumula petrol și de-a lungul timpului îl foloseau pentru aprins focul, pentru tratarea rănilor animalelor. Petrolul a ajuns singur la suprafața solului, ajutat de gazele naturale, este un fenomen similar cu cel de la Vulcanii Noroioși doar că acolo întâlnește apă și argilă nisipoasă, aici este petrolul pe care gazele naturale îl scot la suprafața pământului. Fără a strica specificul zonei, am încercat ușoare amenajări astfel încât turiștii să poată să ajungă ușor, să se bucure de frumusețile zonei. Fenomenul are loc pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Turiștii care ajung aici, ținând cont că este un loc inflamabil trebuie să fie atenți', a declarat primarul comunei Scorțoasa, Vasile Săcuiu.

Zona Scorțoasa - cu precădere localitatea Beciu - are un lung istoric legat de extragere țițeiului. Comuna nu dispune la acest moment de rețea de apă și canalizare, în schimb localnicii își sapă fântâni la adâncimi destul de mici pentru a nu da de petrol.
'În zona Geoparcului Ținutul Buzăului, mai ales în partea de sud unde avem comunele Berca, Scorțoasa, Beceni au fost întotdeauna rezerve de petrol. În perioada medievală oamenii le scoteau de acolo. Petrolul sub presiune ajungea la suprafață, pământul mustea iar oameni săpau niște gropi pentru a se acumula în ele. De acolo luau cu găleata și ungeau osiile, se folosea pentru răni, pentru arsuri, se iluminau mănăstirile cu păcură. Am avut unele dintre cele mai mari exploatări din România, cel puțin la Beciu unde au apărut acum izvoarele de petrol. Săptămâna trecută am construit o potecă de piatră, avem și un pod de lemn, panourile care spun povestea exploatării petrolului în zonă, avem un nou obiectiv care arată foarte bine și care se poate vizita în cadrul unui circuit de o zi, când te duci la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici la Pâclele Mari unde este cel mai înalt vulcan noroios din Europa, apoi pe drum vezi izvoarele de petrol și fierbătorile de la Beciu. La Vulcani nu trebuie să aprindem foc pentru că există gaz metan, la izvoare arde', a precizat pentru AGERPRES, Răzvan-Gabriel Popa, managerul Geoparcului UNESCO 'Ținutul Buzăului'.
Specialiștii recomandă turiștilor să viziteze izvoarele de petrol după-amiaza, atunci când reflectă diverse culori, dar totodată să țină cont că nu au voie să aprindă nicio sursă de foc, pentru a evita producerea unui accident.
'Este un fenomen total natural, sunt în continuare zăcăminte de petrol care în timp se acumulează și apoi ies la suprafață. Pentru noi este o sursă turistică, în câte zone poți să vezi izvoare de petrol, este ceva inedit și am spus să îl punem în valoare. Petrolul în sine este ca un macerat al pământului, se acumulează în materie organică pe fundul mării, în special din plancton, este acoperit sub sedimente, în mediu fără oxigen, încet se transformă în petrol sau în gaz, depinde de adâncime sau de temperatură. Gazul vine la adâncime mai mare, petrolul la adâncime mai mică și durează milioane de ani să se formeze. Rocile în care se regăsesc rezervele acestea să spunem au în jur de 10 milioane de ani în linii mari, este un lichid vechi care s-a format în milioane de ani. Există și în zona Colți dar aceste de la Beciu sunt cele mai spectaculoase. Cel mai bun moment de a le vizita este la prânz pentru că atunci când bate soarele se văd diverse nuanțe de roșu, albastru, verde', subliniază Răzvan Popa.

De altfel, județul Buzău este recunoscut pentru industria petrolieră. Astăzi monument istoric, Mina de Petrol de la Sărata-Monteoru este cea mai veche exploatare petrolieră din județul (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) și o raritate în Europa și în lume, cu puțuri săpate la adâncimi de 240 - 320 metri și sistem de exploatare a zăcămintelor petrolifere cu metode miniere. În 1923 încă se extrăgea petrol prin puțuri, iar din 1925 prin galerii, metodă utilizată și astăzi. Din 1931, din aceste galerii s-au forat sonde orizontale. Țițeiul se scurgea în galerii către puțul principal de unde, cu o pompă, era împins către suprafață.
Sursa video: Facebook Agerpres