Cel mai tehnologizat startup chinez, Xpeng, a anunțat o creștere de patru ori a vânzărilor și o reducere substanțială a pierderilor

Auto/Transporturi   
Cel mai tehnologizat startup chinez, Xpeng, a anunțat o creștere de patru ori a vânzărilor și o reducere substanțială a pierderilor

După un an 2024 care a adus creșteri masive ale vânzărilor, în special în China, dar și pe piețele internaționale, Xpeng reușește și în 2025 să-și continue avansul, raportând o creștere de patru ori a vânzărilor de mașini electrice. Rezultatul financiar rămâne negativ, dar s-a îmbunătățit vizibil.

Startup-ul chinez Xpeng, considerat a avea cel mai mare potențial între companiile similare din China, a vândut în primul trimestru al anului 94.000 de autoturisme electrice, ceea ce înseamnă că a avut o creștere de peste patru ori, față de rezultatul din urmă cu un an. Față de trimestrul anterior, creșterea a fost mai mică, de doar 2,6%.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania spune că și-a majorat rețeaua de showroom-uri la 690, acoperind 233 de orașe, cele mai multe fiind din China.

Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
VIDEO&FOTO Erbașu a adus 350 de muncitori pe tronsonul abandonat de Bechtel și neatins 12 ani CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Erbașu a adus 350 de muncitori pe tronsonul abandonat de Bechtel și neatins 12 ani

În același timp, rețeaua de stații de încărcare a depășit 1000 de unități de încărcare ultra-rapidă, auto operate, în total fiind instalate peste 2.100 de stații.

Performanțele financiare ale Xpeng s-au îmbunătățit, veniturile realizate majorându-se la 15,8 miliarde yuani (2,2 miliarde dolari), cu 141,5% mai mult decât în anul anterior.

Față de trimestrul precedent, veniturile au scăzut cu 1,8 procente. Cea mai mare parte a veniturilor, 1,98 miliarde dolari, au fost cele din vânzările auto (+159%).

Compania a realizat o marjă operațională pentru perioada raportată de 15,6%, în creștere cu 3 puncte procentuale față de 2024, și o marjă per vehicul de 10,5%, aproape dublu față de marja din 2024.

FOTO Fiat Grande Panda primește motor mild-hybrid și tracțiune 4x4 CITEȘTE ȘI FOTO Fiat Grande Panda primește motor mild-hybrid și tracțiune 4x4

Rezultatul net al Xpeng nu a reușit, însă, să treacă în teritoriul pozitiv, pierderea netă a companiei fiind de 90 de milioane de dolari (660 milioane yuani). Vestea bună este că cifrele sunt mult mai bune decât în urmă cu un an și față de trimestrul anterior, când se înregistra o pierdere de 1,33 miliarde yuani, respectiv, 1,37 miliarde. Pierderea netă pe acțiune ordinară a fost de 0,05 dolari.

„În ciuda sezonalității vânzărilor auto, livrările noastre trimestriale au atins un nou record istoric, ceea ce ne face producătorul auto cu cele mai mari vânzări dintre companiile emergente de vehicule electrice.

Feedback-ul pozitiv al pieței ne-a consolidat încrederea în ciclul nostru de producție de trei ani. Rămânem dedicați strategiei noastre de creștere pe termen lung și continuăm să lansăm mai multe produse de succes”, a declarat He Xiaopeng, fondatorul și CEO al XPENG.

ULTIMA ORĂ VIDEO Dacia Bigster, testat de EuroNCAP. Juriul nu s-a abținut de la comentarii referitoare la reputația mărcii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Dacia Bigster, testat de EuroNCAP. Juriul nu s-a abținut de la comentarii referitoare la reputația mărcii

Compania mai spune că a înregistrat „îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește reducerea costurilor”, cu o creștere evidentă a marjei brute a vehiculelor, timp de șapte trimestre consecutive.

Xpeng este cunoscută pentru platformele și tehnologiile dezvoltate intern, cu ajutorul inginerilor și programatorilor proprii, fondatorul He Xiaopeng fiind absolvent de cibernetică și pasionat de dezvoltarea sistemelor de conducere automată. Platforma XPilot este bazată pe cele mai sofisticate sisteme radar, lidar și video.

Fondatorul și CEO-ul companiei, He Xiaopeng este în continuare cel mai mare acționar, dar ponderea sa în structura companiei s-a redus odată cu atragerea de investitori instituționali. Xpeng este listată pe bursele din Hong Kong și New York, cel mai mare investitor fiind compania chineză Alibaba.

În 2023, Volkswagen Group a investit suma de 700 de milioane de euro pentru un pachet de 5% din Xpeng, pentru a-și asigura accesul la platformele avansate ale Xpeng. Exact în urmă cu un an, cele două companii au semnat acordul de parteneriat pentru dezvoltarea de noi platforme bazate pe arhitectura electronică a Xpeng.

viewscnt
Afla mai multe despre
xpeng
masini china
masini electrice