Mai multe zboruri către insula turistică indoneziană Bali au fost anulate sau întârziate, iar aeroportul din Maumere din provincia East Nusa Tenggara a fost închis din cauza erupției vulcanului Lewotobi Laki-laki, au declarat oficialii, relatează Reuters.
Vulcanul Lewotobi Laki-laki, care se află în provincia East Nusa Tenggara, a erupt marți, aruncând cenușă la o înălțime de 11 km, ceea ce a obligat agenția vulcanologică a țării să ridice nivelul de alertă la maxim, scrie News.ro.

Acesta a erupt din nou miercuri dimineață, emițând un nor de cenușă înalt de 1 km, a precizat agenția.
Mai multe zboruri internaționale din India, Singapore și Australia către Bali au fost anulate din cauza erupției, potrivit site-ului aeroportului internațional din Bali.
Singapore Airlines a anulat patru zboruri între aeroportul Denpasar din Bali și Singapore, iar filiala sa low cost Scoot a anulat zborurile către Bali și insula vecină Lombok, au declarat companiile aeriene.
Compania low-cost Qantas JetStar a anulat mai multe zboruri de dimineață spre Bali din Australia și se așteaptă ca zborurile de după-amiază să fie întârziate.
„Prognozele arată că norul de cenușă ar trebui să se îndepărteze până diseară”, a declarat JetStar.
Guvernul a închis aeroportul Fransiskus Xaverius Seda din Maumere de miercuri până joi „pentru a asigura siguranța pasagerilor”, a declarat operatorul aeroportuar AirNav.

Erupția a forțat, de asemenea, autoritățile locale să evacueze zeci de locuitori care trăiesc în două sate din apropierea vulcanului, a declarat pentru Reuters Avi Hallan, un oficial al agenției locale pentru dezastre. „Străzile din cele două sate s-au umplut cu cenușă groasă, pietriș și nisip”, a spus ea, adăugând că nu au fost raportate victime.
Vulcanul a erupt ultima dată în luna mai.
Indonezia se află pe Inelul de Foc al Pacificului, o zonă cu activitate seismică ridicată deasupra mai multor plăci tectonice.
BREAKING: Mount Lewotobi Laki-laki in Indonesia has erupted
— Volcaholic (@volcaholic1) June 17, 2025
"There was an eruption of Mount Lewotobi Laki-laki on Tuesday, June 17, 2025, at 17:35 WITA with an observed ash column height of ± 10,000 m above the peak (± 11,584 m above sea level)," said the Volcano Observation… pic.twitter.com/lpWZnHQwk1