Protestatari polonezi au reînceput blocarea unuia dintre principalele puncte de frontieră la granița dintre Polonia și Ucraina, reluând astfel protestele prin care agricultorii polonezi au perturbat anul trecut transporturile de mărfuri, au declarat oficiali din cele două țări, transmite Reuters.
Același tip de revendicări îi scosese în stradă și în ianuarie, scrie Agerpres.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Protestul care se desfășoară acum la punctul de frontieră Yahodyn-Dorohusk a început la ora 13:00 GMT și numai un vehicul pe oră poate trece pe fiecare din cele două sensuri, dar transporturile cu ajutoare militare și umanitare către Ucraina sunt lăsate să treacă liber. O instanță din orașul polonez Lublin, situat în apropiere, a invalidat o hotărâre a administrației locale care interzicea protestul aflat în desfășurare.
Fermierii polonezi și din alte state membre ale UE au organizat anul acesta numeroase proteste împotriva politicii agricole promovate de Bruxelles, în special împotriva restricțiilor ce le sunt impuse prin Pactul Verde european și împotriva importurilor agricole ucrainene, pe care UE le-a scutit de taxe vamale și de obligația respectării standardelor europene – pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia – și astfel sunt comercializate pe piața europeană la prețuri de dumping, care sunt sub costurile producătorilor locali.