O sondă spațială din era sovietică, lansată în anii 1970 pentru a ajunge pe Venus, ar urma să se prăbușească necontrolat pe Pământ, posibil în primele două săptămâni ale lunii mai.
Kosmos 482, cu o greutate de 500 kg, nu a reușit niciodată să iasă din orbită din cauza unei defecțiuni a rachetei, scrie The Associated Press.
Este prea devreme pentru a ști unde va cădea masa de jumătate de tonă de metal sau cât din ea va supraviețui reintrării în atmosferă, potrivit experților în urmărirea deșeurilor spațiale, arată news.ro.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Omul de știință olandez Marco Langbroek prezice că sonda spațială defectă va reintra în atmosferă în jurul datei de 10 mai. El estimează că va prăbuși cu o viteză de 242 km/h, dacă rămâne intactă.
„Deși nu este lipsit de riscuri, nu ar trebui să ne îngrijorăm prea mult”, spune însă Langbroek.
Obiectul este relativ mic și, chiar dacă nu se va fragmenta, „riscul este similar cu cel al căderii aleatorii a unui meteorit, care se întâmplă de mai multe ori pe an. Riscul de a fi lovit de trăsnet în timpul vieții este mai mare”, susține omul de știință. „Probabilitatea ca sonda spațială să lovească efectiv pe cineva sau ceva este mică, dar nu poate fi exclusă complet”, a adăugat el.
Uniunea Sovietică a lansat în 1972 sonda spațială cunoscută sub numele de Kosmos 482, una dintr-o serie de misiuni către Venus. Dar aceasta nu a ieșit niciodată din orbita Pământului din cauza unei defecțiuni a rachetei. Cea mai mare parte a acesteia s-a prăbușit în decurs de un deceniu. Dar Langbroek și alți oameni de știință cred că în sine, capsula de aterizare – un obiect sferic cu diametrul de aproximativ 1 metru – a gravitat în jurul Pământului pe o orbită foarte eliptică în ultimii 53 de ani, pierzând treptat din altitudine.

Este foarte posibil ca obiectul spațial de peste 450 kg să supraviețuiască reintrării în atmosferă. Ea a fost construită pentru a rezista la o coborâre prin atmosfera densă de dioxid de carbon a planetei Venus, a declarat Langbroek, profesor la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda.
Experții se îndoiesc că sistemul de parașute va funcționa după atâția ani. Scutul termic ar putea fi, de asemenea, compromis după atâta timp petrecut pe orbită.
Ar fi mai bine dacă scutul termic nu ar funcționa, ceea ce ar determina arderea navei spațiale în timpul coborârii prin atmosferă, a declarat Jonathan McDowell de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică. Dar dacă scutul termic rezistă, „va reintra intact și veți avea un obiect metalic de jumătate de tonă căzând din cer”.

Nava spațială ar putea reintra în atmosferă oriunde între 51,7 grade latitudine nordică și sudică, adică, în nord, între Londra și Edmonton, Alberta (Canada) și în sud, până la Capul Horn din America de Sud. Dar, deoarece cea mai mare parte a planetei este acoperită de apă, „sunt șanse mari să ajungă într-un ocean”, spune Langbroek.
În 2022, o rachetă de lansare chineză a revenit în mod necontrolat pe Pământ, iar în 2018, stația spațială Tiangong-1 a reintrat în atmosfera terestră deasupra Pacificului de Sud, după o reintrare necontrolată.