Piețele bursiere europene au încheiat ziua de marți în teritoriu negativ pentru a treia sesiune la rând, indicele regional Stoxx 600 înregistrând o scădere de 0,37%, transmite CNBC.
Optimismul precaut de dimineață, alimentat de speranțele privind un acord comercial între Uniunea Europeană și administrația de la Washington până la sfârșitul lunii, a fost umbrit de temerile privind încetinirea creșterii economice globale. Acestea s-au intensificat după ce datele din SUA au arătat o accelerare a inflației de la 2,4% la 2,7% în luna iunie, scrie News.ro.

Și bursele americane au reacționat negativ la publicarea datelor, deși indicele Nasdaq Composite, dominat de sectorul tehnologic, a atins un nou record. Avansul a fost susținut de acțiunile gigantului Nvidia, care a declarat că speră să reia vânzările unităților sale de procesare H20 către China, în pofida restricțiilor de export impuse de SUA.
Pe continent, sectorul tehnologic a încheiat sesiunea cu un câștig de 0,8%.
Cea mai slabă performanță din cadrul indicelui Stoxx 600 a fost înregistrată de compania britanică de construcții rezidențiale Barratt Redrow, ale cărei acțiuni au scăzut cu 9,4%, după ce a anunțat că nu și-a atins obiectivul anual de livrări de locuințe.

De asemenea, producătorul suedez de echipamente de telecomunicații Ericsson a pierdut 7,7% după publicarea rezultatelor financiare din trimestrul al doilea, care au evidențiat un impact negativ al tarifelor americane asupra marjelor de profit, în ciuda unei creșteri a vânzărilor și a unui venit net îmbunătățit.