Organizația Mondială a Sănătății se pregătește pentru un viitor fără Statele Unite, în timp ce China preia conducerea

Social   
Organizația Mondială a Sănătății se pregătește pentru un viitor fără Statele Unite, în timp ce China preia conducerea

Sute de oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) se reunesc începând de luni la Geneva, alături de donatori și diplomați, având pe agendă o întrebare centrală: cum să gestioneze crizele globale, de la mpox la holeră, în absența principalului finanțator, Statele Unite ale Americii, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Adunarea anuală a OMS, care presupune o săptămână de sesiuni, voturi și decizii politice, obișnuia să evidențieze amploarea activității agenției ONU în combaterea epidemiilor, aprobarea vaccinurilor și sprijinirea sistemelor sanitare. Însă, în contextul în care președintele american Donald Trump a inițiat, chiar din prima zi de mandat în ianuarie, procesul de retragere a SUA din OMS, tema principală a devenit reducerea.

Urmărește-ne și pe Google News
Precizările IPJ Ilfov după ce Călin Georgescu nu a fost lăsat să facă declarații în incinta unei secții de votare din Mogoșoaia CITEȘTE ȘI Precizările IPJ Ilfov după ce Călin Georgescu nu a fost lăsat să facă declarații în incinta unei secții de votare din Mogoșoaia
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

”Obiectivul nostru este să ne concentrăm pe ceea ce are cea mai mare valoare”, a declarat pentru Reuters Daniel Thornton, director al departamentului de mobilizare a resurselor din cadrul OMS.

Conform unui slideshow distribuit donatorilor, obținut de Reuters, se preconizează menținerea activităților legate de aprobarea medicamentelor și răspunsul la focare, în timp ce programele de formare și birourile din țările dezvoltate ar putea fi închise. SUA asigurau aproximativ 18% din bugetul OMS.

”Trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a spus un diplomat occidental sub protecția anonimatului.

FOTO Nicușor Dan: Am votat schimbarea pentru prosperitate, nu pentru aventură! CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan: Am votat schimbarea pentru prosperitate, nu pentru aventură!

Angajații OMS s-au pregătit deja pentru tăieri – de bugete și posturi de conducere – din ianuarie, ca urmare a valului de ordine executive și reduceri de ajutor anunțate de administrația Trump, care au afectat numeroase inițiative multilaterale.

În baza legislației americane, procesul de retragere durează un an, astfel că SUA rămân membru OMS până pe 21 ianuarie 2026. Steagul american încă flutură în fața sediului din Geneva. Deși Trump a afirmat ulterior că ar putea reveni asupra deciziei dacă organizația va fi ”curățată”, diplomații din domeniul sănătății spun că nu există semnale reale în acest sens.

Japonia analizează subvenții pentru stațiile de încărcare Tesla, în cadrul discuțiilor tarifare cu SUA CITEȘTE ȘI Japonia analizează subvenții pentru stațiile de încărcare Tesla, în cadrul discuțiilor tarifare cu SUA

Pe măsură ce SUA se retrag, China se pregătește să devină principalul contribuabil la bugetul obligatoriu al OMS. Contribuția sa va crește de la puțin peste 15% la 20%, ca urmare a unei reforme agreate în 2022.

”Trebuie să ne adaptăm organizațiilor multilaterale fără americani. Viața merge mai departe”, a declarat luna trecută Chen Xu, ambasadorul Chinei la Geneva.

Unii oficiali consideră acest moment oportun pentru o reformă mai amplă a organizației.

”Are nevoie OMS de toate comitetele sale? Trebuie să publice mii de documente anual?”, se întreabă Anil Soni, directorul executiv al Fundației OMS, un organism independent de strângere de fonduri.

Reuters: Un oficial ungar a cerut informații despre presupuși opozanți ai lui Viktor Orban, într-o întâlnire cu USAID la Washington CITEȘTE ȘI Reuters: Un oficial ungar a cerut informații despre presupuși opozanți ai lui Viktor Orban, într-o întâlnire cu USAID la Washington

Soni spune că urgența este menținerea proiectelor-cheie în viață, ceea ce impune apelarea la donatori cu interese specifice, inclusiv companii farmaceutice și fundații filantropice.

Fundația ELMA, axată pe sănătatea copiilor în Africa, a intervenit recent cu o donație de 2 milioane de dolari pentru rețeaua globală de laboratoare pentru rujeolă și rubeolă (Gremlin) – peste 700 de laboratoare implicate în supravegherea bolilor infecțioase.

Adunarea va include și aprobarea oficială a unui acord istoric privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii, precum și o rundă de atragere de fonduri suplimentare. Totuși, atenția principală rămâne pe găsirea de soluții financiare într-o ”nouă ordine mondială”.

Înaintea evenimentului, un manager OMS a trimis un email angajaților solicitându-le să se ofere voluntari – fără plată suplimentară – pentru a acționa ca însoțitori ai delegaților.

viewscnt
Afla mai multe despre
organizația mondială a sănătății oms
oms sua
oms trump
oms china
oms covid-19