Zeci de persoane care mergeau la plajă în Sardinia au fost nevoite să fugă cu barca.
Aceasta din cauza unui incendiu uriaș de vegetație care a izbucnit în apropiere.

Au fost blocate alte rute de evacuare, conform Reuters.
De pe plaja Villasimius din sudul insulei putea fi observat fum negru ridicându-se, arată Hotnews.
Vânturile puternice îngreunau eforturile de salvare, au declarat pompierii într-un comunicat, menționând că mai multe mașini au luat foc.

#Cagliari, #vigilidelfuoco in azione a Villasimius per un #incendio di vegetazione che minaccia la spiaggia di Punta Molentis: squadre, elicottero e 2 #Canadair lavorano dal primo pomeriggio per contenere le fiamme, alimentate dal forte vento di maestrale. Intervento in corso… pic.twitter.com/frWzs6e0wP
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) July 27, 2025
Țara a fost afectată de valurile de căldură de vară, incendiile de vegetație afectând în special regiunile aride din sud.

Italia nu este singura țară din bazinul Mării Mediterane care se confruntă cu incendii de vegetație în această perioadă.
Probleme în Grecia și în Turcia
Duminică, autoritățile din Grecia încă se luptau cu incendiile de vegetație care au devastat locuințe și au declanșat evacuări în toată țară, potrivit AFP.
Pompierii au precizat că în 24 de ore au izbucnit 55 de incendii noi, dar 50 au fost stinse imediat.
Duminică seara, pompierii se luptau cu flăcările pe cinci fronturi majore, în zona Peloponezului, la vest de Atena, precum și pe insulele Evia, Kythera și Creta.
Meteorologii estimau că vânturile puternice care au alimentat flăcările se vor potoli duminică în majoritatea zonelor. Aceștia au avertizat însă că insula Kythera, o zonă turistică populară cu 3.600 de locuitori, continuă să se confrunte cu condiții „îngrijorătoare”.

Probleme sunt și în Turcia, unde pompierii acționau duminică în mai multe zone. Autoritățile au evacuat peste 3.600 de persoane din localități aflate în două provincii, potrivit Reuters.
Incendiile din provinciile sudice Mersin și Antalya, precum și din provincia centrală Usak, au fost în mare parte ținute sub control. Totuși, focarele din provincia nord-vestică Bursa și din provincia din nor Karabuk continuau să ardă, a declarat ministrul turc al agriculturii și silviculturii, Ibrahim Yumakli.
Sunt incendii și în Bulgaria
Duminică, țara de la sud de Dunăre se confrunta cu 236 de incendii de vegetație, transmite EFE, potrivit Agerpres.
#Cagliari, #incendio di vegetazione a Villasimius: operazioni di bonifica in corso, 40 veicoli coinvolti dalle fiamme. Nella clip il lavoro dei #Canadair #oggi pomeriggio [#27luglio 20] pic.twitter.com/rfM3Q9Pci3
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) July 27, 2025
Autoritățile bulgare au emis cod roșu de caniculă în 11 regiuni, printre care Blagoevgrad, la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de capitala Sofia, și Iambol, la sud-est de capitală, unde sunt concentrate unele unele dintre cele mai grave incendii.

Cel mai mare incendiu a fost semnalat în zona satului Ilindentsi, în districtul Blagoevgrad, unde aproximativ 200 de pompieri sprijiniți de armată încercau să contenească flăcările. Incendiul s-a intensificat acolo în timpul nopții și a forțat evacuarea echipelor de urgență, în timp ce vântul puternic a extins flăcările către nord.
Nu există vreun pericol imediat pentru populație, dar mii de hectare de pădure au fost afectate.